Gorghiu şi Blaga se contrazic pe tema modificării Legii alegerilor locale: „Am spus că vom avea o opoziţie tranşantă, dar majoritatea a decis”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Parlament s-a decis, miercuri, modificarea Legii alegerilor locale, în sensul în care preşedinţii de consilii judeţene să fie aleşi de către consilieri şi nu direct de alegători, aşa cum s-a întâmplat în ultimele mandate.

Noua formă a Legii privind alegerile locale a trecut, miercuri, inclusiv cu votul mai multor parlamentari liberali. Asta în condiţiile în care liderul PNL Alina Gorghiu a declarat, în 28 aprilie, la Adevărul Live, că partidul pe care îl conduce va protesta vehement în Parlament faţă de noua formă a Legii.

„Am spus că vom avea opoziţie tranşantă. Este un lucru pe care l-am solicitat în Parlament şi în comisii, iar, ieri (miercuri, 6 aprilie 2015), foarte mulţi colegi care au luat cuvântul au protestat. Dar, după cum ştiţi, majoritatea a decis“, a spus Alina Gorghiu.

Celălat copreşedinte al PNL, Vasile Blaga, până la urmă a dat-o la întors, că e bine că s-a votat, pentruy că oricum actuala lege este mai bună decât aceea în vigoare, chiar şi cu prevederea contestată „vehement” de Gorghiu: „Aveam de ales între a nu face nimic sau să modificăm Legea, iar din câteva puncte de vedere este chiar mai bună. Să nu mai avem baroni în funcţii, care împart ei după cum vor banii primiţi de la Guvern şi de la buget, iar acum, dacă încalcă legea, pot fi încluiţi mult mai uşor. Apoi, această lege rezolvă şi problema votului multiplu, iar trasesmul politic este înlăturat tot prin această lege. Iar dacă o corelăm şi cu Legea finanţării patidelor politice, deja suntem pe alt drum”, a declarat Blaga.

„Varianta cea mai bună era alegerea preşedintelului după două tururi de scrutin, direct. Motivul este reprezentativitatea, responsabilitatea directă faţă de alegători. Un al doilea motiv pentru această variantă este crearea unei stabilităţi în cei patru ani de mandat, care să permita punerea în operă a unui program pe patru ani. În cazul în care este ales de consilierii judeţeni, preşedintele este permanent dependent de majorităţi, iar programul se tot schimbă şi o luăm de la capăt. În situaţia în care se fac două tururi de scrutin, eşti obligat să îţi faci alianţe înaintea celui de al doilea tur, ca să formezi o majoritate, iar posibilităţile de implementare a unui program sunt mult mai mari. Preşedintele trebuie să aibp responsabilitate faţă de cetăţeni, nu faţă de consilieri“, ne-a declarat Mihail Veştea, vicepreşedinte Consiliul Judeţean Braşov (acum PNL, după fuziunea cu PDL)

„Din punctul meu de vedere, având în vedere noile realităţi şi ceea ce înseamnă perspectivele regionalizării, votul indirect este mai bun, respectiv preşedintele să poată fi revocat de consilieri. Pe de altă parte, la acet moment, pentru stabilitatea actului de administraţie publică, preşedintele este mai bine să fie ales direct“, crede Claudiu Coman, vicepreşedinte Consiliul Judeţean Braşov (cu atribuţii de preşedinte), co-preşedinte PNL Braşov.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite