FOTO VIDEO Carierele de la Racoş, o imagine care îţi taie respiraţia

Zona, declarată arie protejată în 2005 şi inclusă în situl Natura 2000 - Dealurile Homorodului, se întinde pe o suprafaţă de peste 95 hectare. Amatorii de geoturism sau fotografii dornici de senzaţional pot pierde mult timp în labirintul de piatră al carierelor.

Complexul este alcătuit din trei cariere: două foste cariere de exploatare a bazaltului şi una de exploatare a scoriei bazaltice. Columnele de bazalt ating până la 15 metri înălţime şi te introduc în farmecul unei lumi de piatră în care parcă mai simţi căldura magmei depusă în urmă cu 1,3 milioane de ani.

Cele mai noi roci din Carpaţi

În Munţii Perşani au avut loc cele mai recente activităţi vulcanice de pe teritoriul României, care au lăsat urme vizibile. La Racoş a existat un vulcan din al cărui crater s-a exploatat mult timp zgură. Între timp, zona a devenit rezervaţie, iar exploatările s-au oprit.

„Aici există cele mai noi roci din lanţul carpatic, este o zonă sălbatică şi curată, care oferă posibilitatea de a vedea cum este alcătuit un vulcan, iar traseul este accesibil, putând fi parcurs atât de copii cât şi de vârstnici", a declarat Mihai Iacomir, preşedintele Asociaţiei Geopark Perşani.

Prima carieră cuprinde monumentul naturii intitulat Coloanele de bazalt. Impunătoarele coloane bazaltice au o înălţime de 15 metri şi au apărut în urma erupţiilor vulcanice. Admirând aceste coloane se pot observa trei episoade de formare: cel care a format bazaltul sub formă de coloane înalte şi subţiri, altul al curgerilor orizontale de bazalt şi cel care a format coloane scunde, dar groase. La câţiva metri de coloane vă aşteaptă un bătrân martor al exploatărilor, înalt de şase metri şi format din bazalt vacuolar.

Minune oglindită în apă

La o scurtă plimbare pe jos veţi găsi Cariera Brazi, o altă minune a naturii. Discontinuitatea de forme, culori şi înălţimi, care formează această carieră, vă face să petreceţi aici ore bune şi să faceţi sute de fotografii. Toată imensitatea şi frumuseţea carierei, precum şi cerul deosebit de albastru se oglindesc într-un lac de cel puţin zece metri adâncime şi 100 de metri lungime, de culoare verde-albăstruie. Lacul s-a format în urma topirii zăpezii şi acumulării apei de ploaie şi datează de acum zece ani, de când exploatările de bazalt s-au oprit.

Ultima comoară a naturii din zona complexului de la Racoş este cariera de scorie bazaltică Hegheş. Ajunşi aici veţi avea impresia că vedeţi Marele Canion din Arizona, peisajul tăindu-vă respiraţia. La un simplu tur al zonei veţi fi fascinaţi de nişte contraste interesante: verdele vegetaţiei răsfirate, scoria vulcanică de culoare rosie şi cerul albastru.

Din când în când, pe jos veţi găsi, zone mari rotunjite, denumite bombe vulcanice ce au culoarea roşie datorită compuşilor de fier pe care îi conţin. Cea mai înaltă zonă din complex este vârful Hegheş, care măsoară 60 de metri şi de unde se poate admira întregul peisaj de neuitat.

Cum puteţi ajunge la Racoş

La Racoş puteţi ajunge cu orice tren personal, care circulă pe ruta Braşov-Sighişoara şi care opreşte în gara din Racoş. Dacă alegeţi ca mijloc de transport autoturismul personal aveţi de ales între două variante. Din Şoseaua Braşov - Sighişoara, între Pădurea Bogăţii şi Rupea există un indicator spre satul Bogata. Traversaţi apoi satele Bogata, Dopca, Mateiaş, treceţi Oltul şi calea ferată, iar apoi faceţi dreapta şi ajungeţi la Racoş. O altă variantă este pe şoseaua Braşov Sighişoara. Din localitatea Rupea Gară spre Braşov se desprinde un drum semnalizat de indicator către Racoş (11 km).

Catelul Bethlen, o bijuterie arhitectonică

Dacă tot aţi ajuns la Racoş mai puteţi vizita şi Castelul Bethlen atestat documentar de la 1636. Castelul a fost construit la comanda lui Sükösd István. După moartea sa castelul este preluat de Peter Budai, om politic şi perceptor, cu legături politice şi diplomatice cu voievozii din Ţara Românească si Moldova, care primeşte clădirea ca donaţie din partea principelui Barcsai Ákos în 1660.

În 1694, după moartea acestuia,  întreaga avere a familei trece în proprietatea lui Bethlen Samuel (1663-1708).  Din 1903 castelul a trecut în proprietatea autorităţilor locale, iar părţi din el au fost folosite de CAP şi chiar ca staţie de pompieri. În 1992 a început restaurarea lui prin intermediul unei fundaţii. Acum castelul este în proprietatea unei familii care locuieşte în zonă.

În ciuda aspectului de cetate, rolul de apărare al ansamblului este secundar în raport cu rolul de locuire. Intrarea principală se face printr-un culoar boltit în leagăn sau semicircular care traversează turnul de poartă şi care iniţial ducea spre Sala Cavalerilor (acum în totalitate distrusă, însă pastrată în memoria colectivităţii ca fiind de o frumusete rară). La etaj, locuinţa este configurată în simplu tract, cu camere înşirate în anfiladă, inspiraţie de factură populară. Camerele sunt acoperite cu bolţi semicilindrice cu lunete în care erau dispuse uşile decorate cu portaluri de piatră sau lemn.

Singurul turn care comunică direct cu locuinţa este cel sud-estic legat printr-un coridor îngust boltit în care era amenajat un salon de forma octogonală, cu muchiile în semicerc. Acoperirea acestuia este realizată print-o boltă compusă din opt lunete rampante decorate cu stucaturi şi console de piatră sculptată, structură tipic renascentistă. Interesant este turnul sud-vestic care adăposteşte o bucătărie acoperită cu o boltă cu un coş de fum ţuguiat şi pereţi cu nişe arcuite la partea superioară.