Parcul de aventură de la Cheile Râşnoavei: de la una dintre cele mai înalte instalaţii de bungee jumping din Europa la leagănul „agăţat” de nori

Parcul de aventură de la Cheile Râşnoavei: de la una dintre cele mai înalte instalaţii de bungee jumping din Europa la leagănul „agăţat” de nori

La Parcul de aventură de la Cheile Râşnoavei există una dintre cele mai înalte instalaţii de bungee jumping din Europa

Bungee jumping, tiroliană, pendul, slackline (mersul în echilibru pe o coardă elastică), escaladă, rapel, tir cu arcul, tir cu puşca, mountain bike, echitaţie etc., aproape tot ce îţi doreşti în materie de sporturi extreme, găseşti la Parcul de aventură Cheile Râşnoavei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Practic, oricine dispune de 100 de lei poate sări de la o inaltime de 40 de metri, iar in schimbul a 150 de euro, experienţa este şi mai „înălţătoare“, sărindu-se de la 140 de metri. La tiroliana instalată la 137,5 metri înălţime, plăteşti 70 lei. Pentru grupuri mai mari de 10 persoane, preţul este de 50 lei. La tiroliana de 40 de metri, preţul este de 30 de lei. Toate acestea - la Parcul de aventură Cheile Râşnoavei.

Printre cele mai înalte instalaţii de bungee jumping din Europa

Instalaţia de bungee jumping de la Cheile Râşnoavei, de 140 m, este printre cele mai înalte instalaţii din Europa. Mai există instalaţii de bungee jumping cu macarale pe litoralul Mării Negre sau în Bucureşti. La Mamaia se poate sări de la înălţimea de 50 m. În Bucureşti se sare în Parcul Herăstrău, de la 51 m înălţime.

Pentru a sări trebuie făcută o rezervare cu câteva zile înainte. Îmbracămintea trebuie să fie una lejeră, iar încălţămintea trebuie să fie scurtă şi să nu acopere gleznele. De asemenea, cei care vor sa sară trebuie să aibă la ei un act de identitate.

Acest sport presupune săritul de pe o platformă înaltă de care picioarele săritorului sunt legate printr-o coardă elastică. Se poate sări de pe o clădire, un pod sau o macara dar şi dintr-un balon cu aer cald sau dintr-un elicopter. În timpul săriturii coarda se întinde iar când aceasta reculează, săritorul este tras înapoi şi continuă să oscileze în sus şi în jos până când energia cinetică se disipează.

Bungee jumping-ul este o sursă sigură de andrenalină, un cocktail puternic de senzaţii tari. Saltul oferă o senzaţie de nebunie intensă: curenţii de aer rapizi îţi şuieră pe lângă urechi în căderea rapidă, vezi şi simţi cum se apropie pământul, cu o repeziciune înfricoşătoare, şi chiar atunci când ţi se pare că poţi să-l atingi cu vârful degetelor simţi cum îţi pârâie toate oasele, reculul îţi dă impresia că ţi s-au împrăştiat toate organele, şi de acum nu mai ştii când urci şi când cobori, care-i cerul şi care-i pământul.

Cea mai înaltă tiroliană din ţară

Tiroliana este o tehnică folosită de alipinişti pentru traversarea unor zone abrupte, râuri, crevase etc., folosită atât pentru transportul alpiniştilor cât şi al materialelor.

Jump Adventure a construit în Cheile Râşnoavei cea mai mare tiroliană din ţara, suspendată la 137,5 m înălţime şi cu o lungime de 147,2 m. La construcţia acesteia s-au folosit materiale cu certificate de conformitate şi garanţie (activitatea primit autorizare de funcţionare).

Pe toata lungimea tirolianei, turistul este asigurat cu o coardă dinamică mai scurtă cu 4-5 m decât distanţa dintre pereţi, astfel încât oprirea se face în deplină siguranţă, precizează administratorii parcului de la Cheile Râşnoavei.

Înclinarea de aproximativ 10 grade a cablurilor şi frecarea redusă, asigurată de scripeţii cu role de oţel care rulează pe cablurile din oţel, asigură o viteză de traversare de aproximativ 10 m/s.


Pentru a vă da pe tiroliana nu trebuie să depuneţi niciun efort, ci doar să respectaţi instrucţiunile care vi se vor comunica înainte de începerea cursei, din acest motiv fiind recomandată tuturor categoriilor de vârstă. Daca vă este teamă de a va da pe tiroliana de la 137 m înălţime, tot aici există una mai mică, de 40 m înălţime.

Via ferrata este o provocare!

Via ferrata este un traseu alpin special amenajat cu cabluri fixe, scări şi podeţe, pentru a face ascensiunea mai uşoara şi pentru a fi accesibilă şi celor care nu au un nivel de pregătire avansat.

În Cheile Râşnoavei a fost construită prima via ferrata din ţară, de către Mihai Mândreanu, cu resurse financiare proprii.

Sunt două „Via ferrata“ în Cheile Râşnoavei este situată pe peretele sudic al cheilor, iar parcurgerea lor oferă o perspectivă unică şi spectaculoasă a zonei. Este echipata pe tot parcursul cu trepte şi cablu de asigurare prins cu conexpand-uri din 5 în 5 metri şi are puncte de regrupare şi de retragere în caz de accident, oboseală sau conditii meteo nefavorabile.

Nivelul de dificultate al acestui traseu este mediu, fiind accesibil şi copiilor, cu condiţia să aibă vârsta minimă de 14 ani. În ciuda faptului că traseul nu presupune decât o condiţie fizică medie, înălţimea mare şi cele câteva pasaje expuse pot provoaca frică, sentiment mare consumator de energie. Este un traseu foarte expus şi aerian, având chiar si pasaje surplombate, traversări care îţi taie răsuflarea şi care te fac să te simţi un alpinist adevărat.

Pe acest traseu există câteva puncte de belvedere, care ofera panorame asupra oraşului Râşnov, Munţilor Bucegi şi Pietrei Craiului. De asemenea, via ferrata se adresează si pasionaţilor de fotografii inedite, creasta finală oferind o perspectivă unică a văii Râşnoavei şi a împrejurimilor.

Via ferrata se parcurge de căter turişti doar însoţiţi de către instructorii complexului, care sunt prgătiţi să intervină în orice moment dacă este necesar.

Leagăn „agăţat“ de nori

Pendulul este un leagăn imens, instalat între pereţii Cheilor Râşnoavei. Vă puteţi face o idee foarte clară despre pendul amintindu-vă de Tarzan. Diferenţele le fac lungimea şi înălţimea la care sunt suspendate corzile.

Amplitudinea maximă a pendulului este de 110 m, iar înălţimea la care te balansezi este de 60 m.
Tot ce trebuie să faceţi este să respectaţi instructajul primit, să vă înarmaţi cu o doză bună de curaj şi să vă lansaţi în gol, bucurându-vă de senzaţia de zbor pe care v-o oferă aceasta activitate.

`

Distracție cu adrenalină la Parcul de aventură de la Cheile Râșnoavei FOTO newsbv.ro

Imagini din aceeasi galerie
  • Distracție cu adrenalină la Parcul de aventură de la Cheile Râșnoavei FOTO newsbv.ro
  • Distracție cu adrenalină la Parcul de aventură de la Cheile Râșnoavei FOTO newsbv.ro
  • Distracție cu adrenalină la Parcul de aventură de la Cheile Râșnoavei FOTO newsbv.ro
  • Distracție cu adrenalină la Parcul de aventură de la Cheile Râșnoavei FOTO newsbv.ro
  • Distracție cu adrenalină la Parcul de aventură de la Cheile Râșnoavei FOTO newsbv.ro
  • Distracție cu adrenalină la Parcul de aventură de la Cheile Râșnoavei FOTO newsbv.ro
  • Distracție cu adrenalină la Parcul de aventură de la Cheile Râșnoavei FOTO newsbv.ro
  • Distracție cu adrenalină la Parcul de aventură de la Cheile Râșnoavei FOTO newsbv.ro
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările