FOTO Rocker-ul Peter Maffay investeşte din nou la Roadeş

FOTO Rocker-ul Peter Maffay
investeşte din nou la Roadeş

Tabăra de la Roadeş a fost inaugurată anul trecut. FOTOAdevărul.

După ce a investit un milion de euro într-o tabără pentru copii defavorizaţi, artistul vrea acum să bage bani în promovarea satului Roaseş, satul său natal.

Peter Maffay vrea să promoveze Biserica Fortificată din zonă, dar obiceiurile tradiţionale pentru a atrage tutişti străini. Peter Maffay este stabilit în Germania, este un artist de talie mondială şi a vândut milioane de albume în toată Europa.

A făcut o tabără pentru copiii defavorizaţi

Cântăreţul, originar din Braşov, a cumpărat casa parohială a Bisericii Evanghelice şi anexele acesteia din satul Roadeş, în apropierea oraşului Rupea. Aici a făcut  o tabără pentru copii defavorizaţi. Micuţii pot petrece, pe timp de vară, vacanţe de câte două săptămâni. Locuitorii din zonă îi învaţă pe copii cum se îngrijesc animalele şi chiar şi cum se mulge o vacă.

Maffay vrea acum să îi ajute pe localnici şi să îşi deschidă ateliere de tâmplărie sau zidărie, pentru a porni mici afaceri. În cadrul acestor ateliere, copiii vor putea învăţa să mânuiască uneltele din ateliere. Fundaţia „Peter Maffay” are tabere asemănătoare în Spania şi Germania, centre care funcţionează de peste şapte ani şi unde, anual, sunt găzduiţi aproximativ 300 de copii. 

Decorat de preşedinte

Peter Maffay s-a născut la Braşov în 1949. În 1963 a emigrat cu familia în RFG. Maffay are o carieră muzicală de excepţie, cu peste 40 de milioane de discuri vândute. Nu a uitat însă de unde a plecat. El şi-a cheltuit o parte din averea sa pentru refacerea unor obiective istorice din Braşov, precum şi pentru ajutorarea copiilor aflaţi în dificultate.  

Maffay a fost decorat pentru investiţia sa din România. Ambasadorul României în Germania, Lazăr Comănescu, i-a înmânat, in 2011, în cadrul unei ceremonii organizate la Ambasada României la Berlin, Ordinul Naţional „Pentru Merit", acordat de preşedintele României.

 

 

 

Artistul german Peter Maffay

Imagini din aceeasi galerie
  • Artistul german Peter Maffay
  • Artistul german Peter Maffay
  • Artistul german Peter Maffay
  • Artistul german Peter Maffay
  • Artistul german Peter Maffay
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: