FOTO Primăria cumpără Cetăţuia Braşovului cu 3,3 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După doi ani de negocieri şi mai multe evaluări, Primăria Braşov şi SIF Transilvani au ajuns la o înţelegere. Primăria va cumpăra cetatea cu 3,3 milioane de euro. Nu da efectiv bani pe ea, ci va ceda mai multe terenuri.

Primăria a decis să îşi exercite dreptul de preemţiune la cumpărarea obiectivului turistic după ce Ministerul Culturii şi ulterior Consiliul Judeţean au refuzat să preia cetatea. Autorităţile locale nu au vrut ca obiectivul turistic să ajungă pe mâna unui privat care să o transforme în salon de nunţi sau hotel. Iniţial, SIF Transilvania, proprietarul cetăţii a cerut 5,2 milioane de euro, dar evaluările ulterioare au stabilit preţul corect. „Părţile au convenit acum pentru suma de 3,3 milioane de euro, iar din informaţiile pe care le avem, tranzacţia a fost aprobată de Consiliul de Administraţie al SIF Transilvania. Urmează ca Adunarea Generală a Acţionarilor să se pronunţe asupra aceste vânzări”, a explicat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov. Printre terenurile pe care primăria le-ar putea ceda în schimbul cetăţii se numără şi parcarea de Aro Palace aflată chiar în centru oraşului.

Cetatea Braşovului a devenit din nou vizibilă acum trei ani, iar seara este luminată. Primăria a tăiat peste 300 de arbori de pe Dealul Straja, pentru ca obiectivul turistic să fie vizibil din centrul oraşului. Aleile au fost pietruite, iar străduţele au fost lărgite, astfel încât, în cetate să aibă acces şi autocarele. În jurul Cetăţii există o promenadă, pentru ca turişti să se poată bucura de privelişte, iar în interior sunt amenajate trei locuri speciale pentru admirarea şi fotografierea oraşului.

Iniţial, pe dealul Schlossberg, cel pe care azi se află cetatea, s-a ridicat, în anul 1524, un turn de veghe, din piatră şi cărămidă, în formă de potcoavă. Acesta avea trei niveluri, dotate cu ambrazuri la nivelurile inferioare şi guri de păcură la nivelul superior. Nucleul a fost completat în perioada următoare cu un bastion ce avea patru turnuri din lemn. În 1773 a funcţionat ca şi închisoare pentru prizonierii turci şi francezi, iar în timpul epidemiei de ciumă aici era o secţie pentru cei cu simptomele bolii.

Cetăţuia Braşovului a devenit obiectiv turistic din anul 1982, când a fost preluată de Aro Palace. Aici funcţionează acum un restaurant şi o terasă. Acestea sunt închise pentru moment. Cetatea are însă nevoie şi de lucrări majore de reabilitare. Pentru a o transforma într-un obiectiv turistic de interes naţional ar fi nevoie de 3,5 milioane de euro. Primul lucru pe care îl va face primăria este să refacă zidurile exterioare care s-au deteriorate mult în ultimii ani. Apoi, ediţii au în plan şi construirea unei cremaliere care să ducă turiştii la cetate.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite