FOTO Povestea cutremurătoare a satului Bezid, scufundat cu forţa de comunişti. Turla bisericii răsare sumbru din ape, iar legendele atrag magnetic curioşi

FOTO Povestea cutremurătoare a satului
Bezid, scufundat cu forţa de comunişti. Turla bisericii răsare sumbru din ape, iar legendele atrag magnetic curioşi

Turnul fostei biseric se înalţă şi acum de sub apă în anii secetoşi. FOTOtaitai.net.

Lacul, devenit acum o atracţie turistică şi un adevărat rai al pescarilor, ascunde însă o poveste sumbră. În timpul comunismului în locul său era un sat cu 180 de case. Localitatea avea o istorie bogată fiind atestată documentar încă de la 1566.

Ştiri pe aceeaşi temă

Regimul comunist a avut însă alte gânduri cu micuţul sat. Potrivit datelor oficiale, zona în care se afla satul se inunda foarte des, iar apele părâului Cuşmed ameninţau de două-trei ori pe ani casele din cinci localităţi aflate în zonă. Aşa se facă că în anul 1975 comuniştii au decis că în zonă trebuie să construiască un baraj.

Acesta putea fi realizat, în opinia inginerilor de atunci, doar dacă tot satul ar fi fost acoperit de ape. Au fost proteste mari, iar lucrările au fost sistate în 1977. Comuniştii nu au renunţat la idee şi s-au reapucat de lucru în 1984. Barajul a fost ridicat, iar în 1988-1989, toate casele din Bezid, inclusiv biserica, au fost scufundate.

Localnicii spun că satul a fost scufundat din motive religioase

Localnicii care au auzit de la bătrâni povestea tragică a oamenilor care au rămas fără case spun însă că motivul pentru care satul a fost scufundat a fost cu totul altul, unul care se potriveşte cu tendinţele regimului dictatorial de a înnăbuşi orice încercare de revoltă. Oamenii spun că regimul de la acea vreme a scufundat intenţionat satul pentru a împrăştia comunitatea religioasă din zonă.

Astăzi, Bezid este singurul lac de acumulare din judeţul Mureş, iar legenda sa atrage anual mii de turişti străini. Lacul este la 2 kilometru de Sângeorgiu de Pădure şi 42 de kilometri de Târgu Mureş. Vârful bisericii se mai vede şi astăzi din apă, iar pe timp de secetă se pot observa şi zidurile câtorva case.

Inscripţia care îi cutremură pe turişti

Pe singurul zid ce a rămas în picioare este o placă memorială pe care scrie: „Acum satul Bezidul-Nou se află pe fundul lacului. Foştii locuitori ai celor 180 de case, răspândiţi prin lume, îl plâng şi azi. Slujitorii servili ai fostei dictaturi l-au demolat şi l-au inundat. Astfel au desfiinţat o comunitate unică din punct de vedere istoric şi religios – în care au trăit laolaltă familii de diferite naţionalităţi şi credinţă, în deplină înţelegere şi bună pace, de-a lungul secolelor. Rugile romano-catolicilor, unitarianilor, greco-catolicilor şi ale sabatarianilor ardeleni s-au muţit pentru totdeauna. Acest loc să fie simbolul toleranţei între religii“

Aceasta inscripţie demonstrează că oamenii cred cu tărie că au fost persecutaţi intenţionat. „Este adevărat că zona unde este lacul Bezid era una inundabilă şi că barajul ridicat a rezolvat problema, dar cred că s-ar fi putut găsi şi alte soluţii, nu neapărat raderea de pe pământ a unui sat întreg. Se ştie că regimul comunist nu ţinea cont de dorinţele oamenilor, iar pentru ei acel sat nu era un patrimoniu cultural, ci o piedică împotriva unui obiectiv. Mulţi oameni cred şi acum să satul a fost scufundat intenţionat pentru că în zonă era o comunitate religioasă puternică, deschisă spre vest. Chiar înscripţia care se mai vede astăzi dovedeşte că oamenii nu vor uita niciodată cum au fost izgoniţi din casele lor“, spune Biro Covacs, profesor de istorie.

Mare atracţie pentru pescari

Lacul de la Bezid esteo atracţie turistică şi un rai al pescarilor. Începând cu 1996, lacul a fost populat cu o varietate mare de specii de peşti. Aici, amatorii de pescuit pot prinde crap, somn, caras, plătică, păstrăv, babuşcă, roşioară, şalău, ştiucă, biban. Lacul oferă şi o privelişte de vis şi este o adevărată oază de relaxare. O zi de pescuit pe mal costă 10 lei, iar dacă vreţi să pescuiţi în mijlocul lacului din barcă, distracţie costă 15 lei.

Pe aceeaşi temă:

Recordurile celui mai mic oraş din România: Băile Tuşnad – cel mai curat aer şi cea mai mare mofetă din lume

Misterele singurului lac vulcanic din România. Lacul Sfânta Ana, de la legenda sacrificiului fecioarei la mirosul din aer care anunţă ploaia

Apa minerală de la Malnaş care vindecă stomacul bolnav. Primul care a atestat-o a fost împăratul Austro-Ungariei Franz Jozef

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: