FOTO O nouă faţă pentru cetăţile Braşovului. Urmează acum promovarea în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veritabile obiective turistice, cetăţile care datează de secole au avut nevoie de reparaţii majore. Urmează ca un circuit la fortificaţiile din Ţara Bârsei să fie promovat la târgurile de turism de peste hotare.

Cetatea Braşovului a devenit din nou vizibilă, iar seara este luminată. Primăria a tăiat peste 300 de arbori de pe Dealul Straja, pentru ca obiectivul turistic să fie vizibil din centrul oraşului. Aleile au fost pietruite, iar străduţele au fost lărgite, astfel încât, în cetate să aibă acces şi autocarele. În jurul Cetăţii există o promenadă, pentru ca turişti să se poată bucura de privelişte, iar în interior sunt amenajate trei locuri speciale pentru admirarea şi fotografierea oraşului.

Cetatea Teutonilor va fi renovată

Consiliul Judeţean Braşov a alocat bani pentru Cetatea Feldioarei.Pentru ca toate lucrurile să fie puse la punct CJ Braşov a preluat în administrare şi acest monument până la finalizarea lucrărilor, ţinând cont că există un contract de asociere între administraţia judeţeană şi primărie pentru realizarea investiţiei. Lucrările de reabilitare a monumentului vor dura patru ani, iar valoarea totală a intervenţiilor a fost estimată la 15,36 de milioane de lei.

În perioada ei de glorie, cetatea medievală avea ziduri puternice, dar acum, monumentul este doar o ruină. Din ea s-au mai păstrat doar turnul din Nord-Vest, fântâna din mijloc, care este acum astupată, temelia de piatră a capelei, precum şi o bună parte din pivniţă. Cetatea a fost construită, în secolul al XIII-lea de cavalerii teutoni înainte ca acestea să se retragă din Transilvania.

Primele reabilitări după trei decenii la Făgăraş

Cetatea Făgăraşul a fost şi ea lăsată în paragina. Acum, după 35 de ani de la ultimele lucrări impunătorul monument, a primit o a doua şansă. Se reabilitează Corpurile de Gardă Nord şi Sud, dar şi turnul porţii aflat deasupra bolţii de intrare în cetate. Consiliul Judeţean a alocat bani 11,7 milioane de lei pentru reparaţii..

Cetatea Făgăraş datează de şase secole şi are 66 de încăperi pe cinci niveluri. A fost construită pentru apărare, dar după al doilea război mondial a devenit puşcărie.

„Între anii 1948-1960, în Cetatea Făgăraşului, a existat una dintre cele mai temute închisori pentru deţinuţi politic. Cifra exactă nu se ştie, dar se pare că la Făgăraş au fost închişi între 600-1.000 de deţinuţi politic. Nu se ştie exact nici câţi au murit, fiindcă erau înmormântaţi pe ascuns", spune Gheorghe Dragotă, directorul Muzeului „Ţării Făgăraşului".

Cetatea Râşnov, record de turişti

Şi cetatea Râşnov a fost reabilitată şi modenizată. Un milion de euro au fost investiţi în 2011 la cetatea Râşnov din bugetul primăriei oraşului. Un proiect care va aduce şi mai mulţi vizitatori este cel legat de centrul istoric al Râşnovului, care va fi modernizat şi va avea un pasaj subteran cu o sută de locuri de parcare pe două nivele, iar parcarea va fi gratuită.

Totul se realizează cu bani europeni şi cu fonduri de la primăria Râşnov. De asemenea în următoarea perioadă oamenii vor ajunge pe cetate cu un lift, ce va avea o capacitate de transport de 700 de persoane pe oră. Cetatea Râşnov are 200.000 de turişti pe an.

Reabilitări şi la Rupea

Lucrările de restaurare şi consolidare a cetăţii, dar şi de realizare a drumurilor de acces spre monument şi de amenajare a unei parcări în zonă au durat mai bine de trei ani. Mai exact, au fost reabilitate cele trei căi de acces spre Cetate, dar a fost creat şi un drum nou care porneşte din Cartierul Sinaia. Noua porţiune de drum ce se întinde pe 5 kilometri a fost asfaltată, fiind montaţi şi stâlpi de iluminat public. Cetatea Rupea, punctul de atracţie pentru turiştii care vin în zonă, este atestată documentar în anul 1357, iar întreg proiectul a costat 32 de milioane de lei.

Cetatea Rupea, punctul de atracţie pentru turiştii care vin în zonă, este atestată documentar în anul 1357. Cetatea va fi inclusă într-un circuit turistic al cetăţilor din Transilvania.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite