FOTO Misterele Braşovului: fantoma din tunelul de la Teliu

FOTO Misterele
Braşovului: fantoma din tunelul de la Teliu

Fnatoma inginerului bântuie şi acum tunelul. FOTOcasasfatului.ro

Tunelul de la Teliu este cel mai mare din ţară, iar inginerul Colţână, cel care a supervizat realizarea lui, a murit chiar la inaugurare. Localnicii spun că fantoma lui bântuie tunelul de şapte decenii şi chiar şi astăzi mai sunt curioşi care vin să viziteze locul.

Construcţia celui mai mare tunel dinţară, la Teliu, a început prin 1920. A durat vreo şapte ani şi a început din ambele capete. Proiectul a fost urmărit foarte atent de inginerul Iulius Berger. La acea vreme era un proiect foarte îndrăzneţ. S-a pornit cu o investiţie de 100 de milioane de lei şi o companie germană. Conducerea firmei nemţeşti a hotărât ca lucrările să fie conduse de doi ingineri. Unul, iniţiatorul proiectului, român, al doilea, german. Accidentele n-au lipsit. S-au surpat pereţi şi au avut loc emanaţii de gaz metan, care au provocat arsuri minerilor. Când lucrările la tunelul mare ajunseseră la jumătate, galeria s-a surpat. A fost nenorocire mare. Au fost prinşi sub pământ 30 de muncitori. Au reuşit să-i salveze pe toţi. Chiar dacă unii au fost grav răniţi, au supravieţuit.

Electrocutat la inaugurare

Tragedia a venit chiar în ziua inaugurării. Inginerul Colţână s-a urcat deasupra gurii tunelului. Acolo fusese improvizată o scenă. A tăiat panglica inaugurală. Apoi, în faţa adunării, a unit două fire. Gestul său trebuia să simbolizeze conectarea tunelului la energie electrică. Firele au făcut o flamă, iar inginerul a căzut secerat. În urma unei anchete nimeni nu a fost găsit vinovat. Inginerul a fost înmormântat într-un cavou în formă de tunel. În 1963, a fost dezhumat şi mutat într-un cimitir din Bucureşti. Cavoul din marmură rămas în urmă a fost furat bucată cu bucată. De atunci a început şi legenda. Sute de oameni spun că au văzut fantoma inginerului plimbându-se prin tunel cu două fire în mână. Tunelul Teliu este cel mai mare din ţară şi are o lungime de 4.369,5 metri.

 

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările