Jurnaliştii germani au făcut o plimbare prin Transilvania. Au fost impresionaţi de Viscri şi Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biserica fortificată din Viscri a fost inclusă în patrimoniul Unesco. FOTOAdevărul.
Biserica fortificată din Viscri a fost inclusă în patrimoniul Unesco. FOTOAdevărul.

16 jurnalişti de presă scrisă şi televiziune au participat la un infotrip pe promovare a satelor săseşti din  Braşov, Mureş şi Sibiu. Ziariştii au fost impresionaţi de frumuseţile locurilor vizitate, dar au spus că România mai are de lucrat la capitolul imagine.

Turul a plecat din Sibiu şi au fost vizitate printre altele Biertanul, Copşa Mare, Sighişoara, Viscri, Hărmanul, Braşovul şi Cisnădioara. Satul prinţului Charles i-a impresionat pe oaspeţii germane, care au fost impresionaţi de obiceiurile locului, dar şi de perisajele superbe.

„Mai aveţi de lucrat la imaginea României, dar cu aceste minunăţii vă va merge foarte bine”. 

„Am văzut pentru prima oară în viaţa mea, cum se fabrică mangalul şi am rămas uimit, ca şi de alte lucruri făcute după metode uitate în alte părţi ale lumii”.

Ziariştii au fost reprezentanţii celor mai importante publicaţii din Germania. „Oaspeţii reprezintă cele mai importante publicaţii şi televiziuni din Germania, care au venit pentru a descoperi minunăţiile pe care le putem oferi în zona Transilvaniei şi nu numai, cu un accent special pus pe bisericile fortificate săseşti şi pe moştenirea săsească din Transilvania”, a precizat Emanuel Cernat, consilier diplomatic ministrul Turismului, citat de newsbv.ro.

Turul turistic a fost organizat şi din dorinţa de a schimba imaginea României destul de şifonată în ultima vreme. Practic străinii trebuie să vadă că ţara noastră are lucruri frumoase de oferit şi obiective turistice care merită vizitate.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite