FOTO Cum arată cel mai mare parc cu dinozauri din Europa de Est. S-a deschis la Râşnov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cel mai mare dinozaur are 30 de metri lungime. FOTOSimona Suciu
Cel mai mare dinozaur are 30 de metri lungime. FOTOSimona Suciu

Un loc parcă desprins din preistorie, unde dinozaurii te aşteaptă să îi admiri şi să îi descoperi în pădure. Toţi sunt în mărime naturală şi au fost realizaţi aproape de perfecţiune. Din orice unghi priveşti ai impresia că dinozaurii se uită la tine.

Dinozaurii sunt aşezaţi în ordinea epocii lor. Practic un tur al Dino Parc reprezintă o excursie înde-a lungul a 350 de milioane de ani. Primii sunt dinozaurii care au trăit acum 400 de milioane de ani, iar pe rând pe rând se dezvăluie apoi cei mai tineri. Ultimul, dar şi cel mai celebru, T.REX, încheie turul spectaculos. Fiecare dinozaur are şi o plăcuţă specială, iar vizitatorii pot afla când a trăit, ce mânca, ce duşmani avea şi care sunt dimensiunile lui, înclusiv greutatea. Vor fi şi ghizi speciali care le vor explica totul turiştilor care solicită acest lucru.

Cel mai mare dinozaur are 30 de metri lungime şi 15 metri înălţime. Se numeşte Diplodocus şi a trăit în Jurasic. Şi ceilalţi au dimensiuni impresinante între 2 şi 20 de metri. Vizitatorii vor putea să îl vadă şi pe strămoşul uriaş al crocodilului.

Multe alte distracţii şi efecte speciale

Pe lângă dinozauri, există căsuţe suspendate în copaci unde copiii pot picta dinozauri sau pot face decupaje tip traforaj, dar şi un traseu de escaladă care este inclus în preţul biletului de intrare. Micuţii curajoşi se pot distra deci şi la înălţime.

Va exista şi un dinozaur mişcător extrem de autentic care îi va distra pe cei mici. În parc este amplasat şi un vulcan care va erupe, iar dacă veţi fi în preajma lui, veţi fi zguduiţi şi de un mic cutremur. Pe lângă distracţie în aer liber, parcul are şi un cinema, un loc de joacă şi un spaţiu special pentru lecţii ştiinţifice, pentru cei care vor să afle mai multe despre dinozauri.

image

„Am colaborat cu cei mai mari specialişti în paleontologie pentru ca totul să fie autentic. Am muncit foarte mult ca să ajungem aici. Eu am văzut un astfel de parc în Austria şi atunci am decis pe loc să facem unul în România. Imediat zona Râşnovului mi-a venit în minte ca fiind locul perfect. Ne axăm şi pe partea de distracţie, dar nu neglijăm nici componenta ştiinţifică, pentru că vom avea şi o campanie în şcoli, iar elevii vor putea face aici ore de biologie sau istorie. Sperăm să avem vizitatori şi să ajutăm şi la dezvoltarea turistică a zonei“, a spus Gabriel Rozorea, unul dintre proprietarii parcului.

Parcul va fi deschis zilnic, între orele 9.30 şi 20.00. Biletul de intrare  costă 28 de lei, cu reducere la 22 de lei pentru copii. Micuţii mai mici de trei ani au intrarea gratuită.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite