FOTO Cu ce se plimbau străbunicii noştri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada interbelică Braşovul avea deja autobuze moderne, o gară, tramvaie cu abur, şcoli de şoferi, dar şi taxiuri cochete.

La 1 iunie 1873 a fost tăiată panglica inaugurală a gării Braşov, iar de pe peron a plecat primul tren de pasageri, tren care făcea legătura cu cele mai importante oraşe din Transilvania: Sighişoara, Mediaş, Cluj, Oradea, dar şi  cu marile capitale ale Europei, începând cu Budapesta, Viena şi Paris. Tramvaiul cu abur a apărut la Braşov înainte de 1900, iar în perioada interbelică mergea deja până la Noua şi Săcele. Tramvaiuzl circula până la ora 20.00, cu 10 km/h în oraş si 20 km/h în afară, iar în zilele de târg circula în oraş numai după ora 15.00. Linia trenului cu abur avea o lungime de  aproape 17 km, potrivit casasfatului.ro

În anul 1925 s-a introdus transportul cu autobuze. Autobuzul era  în acea vreme un vehicul cu 15, maxim 20 de locuri. Iarna autobuzele nu puteau urca străzile în pantă, locuitorii fiind obligaţi să apeleze tot la trăsuri.  Consiliul Municipal a acceptat doar 30 de autobuze pe traseele oraşului, având în vedere creşterea numărului de accidente provocate de acestea, unele foarte grave.

În perioada interbelică taxiul era serviciu public. Garajul vechilor maşini ale municipalităţii, aflat la colţul dintre actualele străzi Maniu şi Iorga, s-a transformat după război în „Garajul Partidului”.  În Braşov exista şi o reprezentanţă care vindea maşini Buick , iar o altă reprezentanţă, de pe Strada Ferdinand 15, vindea autoturisme Cadillac şi Chevrolet, potrivit casa sfatului.ro.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite