FOTO Cetatea Feldioara, refăcută dintr-o ruină, îşi deschide porţile pentru turişti pentru prima dată după 30 de ani

FOTO Cetatea
Feldioara, refăcută dintr-o ruină, îşi
deschide porţile pentru turişti pentru prima dată după 30 de ani

Cetatea Feldioara arată extraordinat după restaurare. FOTOCentrul de Informare Turistică Feldioara.

Lucrările la Cetatea Fledioara au fost terminate după trei ani de restaurări. S-a făcut recepţia, urmează amenajarea muzeelor, iar din septembrie fortificaţia va putea fi vizitată de turişti. Lucrările au costat 12 milioane de lei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Începute în anul 2013, când forul judeţean a preluat în totalitate administrarea realizării acestei cetăţi, amplele lucrări au transformat din temelii vechiul edificiu teuton care datează din secolul al XIII-lea, redându-i măreţia de odinioară.  Investiţia s-a ridicat la 12,3 milioane de lei în condiţiile în care valoarea estimată iniţial a fost de 23 de milioane de lei, iar licitaţia a fost adjudecată la suma de 15.3 milioane de lei. S-a realizat astfel o economie la bugetul judeţean de peste 3 milioane de lei. 

Lucrările au fost laborioase, constând nu doar în restaurarea zidurilor cetăţii, ci şi într-o cercetare arheologică aprofundată a întregului sit istoric realizată sub coordonarea arheologului Daniela Marcu-Istrate. Descoperirile arheologice au evidenţiat că dealul cetăţii a fost locuit cu mii de ani în urmă, fiind scoase la lumină artefacte surprinzător de bine conservate din perioadele neolitică (cultura Cucuteni), geto-dacică şi medievală, care urmează să fie valorificate în cadrul unor viitoare amenajări muzeale.

În paralel, au fost restaurate toate turnurile şi zidurile de incintă (turnurile de Nord, Sud, Est, Vest şi zidul Zwinger de protecţie), iar fortificaţiile teutone iniţiale au fost conservate. În curtea interioară au fost puse în valoare, prin marcare la nivelul solului, resturile unei capele iniţiale şi ale unei mănăstiri cisterciene. De asemenea, a fost reconstruită fântâna şi s-a amenajat un spaţiu de belvedere pe zidul de strajă, de unde poate fi admirată panorama Ţării Bârsei.  În condiţiile în care forma iniţială a cetăţii nu a fost cunoscută în totalitate, au fost reconstruite doar turnurile şi zidurile despre care existau informaţii certe cu privire la aspectul lor. S-au făcut lucrări de consolidare, subzidiri, injectări şi alte forme conservare a zidurilor vechi, după care a urmat reconstrucţia, folosindu-se piatră, cărămidă, lemn şi învelitori din ţigle ceramice. S-a ales ca moment de restaurare secolul al XVII-lea, atunci când cetatea era tencuită. Pentru a nu se face confuzia între zidurile iniţiale şi ceea ce s-a construit acum, constructorii au folosit lemnul. Cetatea va fi deschisă publicului începând cu luna septembrie a acestui an. Acum se mai lucrează la amenajarea muzeelor din turnuri care vor adăposti artefactele descoperite la săpăturile arheologice. 

Foto

„Acum, la finele lucrărilor, Cetatea Feldioara devine un important punct de reper pe harta turistică şi culturală a judeţului. Orice obiectiv turistic este important pentru judeţ, dar şi pentru localitate în care se găseşte. Este şi cazul Cetăţii Feldioara, de aceea îl felicit pe domnul primar modul în care a colaborat cu administraţia judeţeană în finalizarea acestui proiect. De acum înainte, Primăria Feldioara împreună cu Consiliul Judeţean trebuie să facă demersuri pentru a face cunoscută cetatea atât în ţară, cât şi în străinătate. Prin creşterea numărului de turişti va creşte nivelul de trai al locuitorilor din Feldioara şi implicit din judeţul Braşov”, spune Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.  

Cea mai veche fortificaţie din Braşov

Cetatea din Feldioara este cea mai veche fortificaţie din Braşov fiind atestată documentar de la 1225. Avea la momentul construcţiei, ziduri puternice, fiind cea mai importantă fortificaţie ridicată de teutoni în Transilvania. Construită pe o stâncă calcaroasă înaltă de 150 metri, cetatea a fost extinsă după aceea cu ajutorul saşilor din Râşnov, Cristian şi Vulcan. Laturile de vest, nord şi est erau apărate de o galerie continuă, două anteforturi şi şapte turnuri. Pe latura de sud, mai abruptă, erau numai două turnuri.

Cetatea a fost distrusă în 1430 de turci precum şi de Vlad Ţepeş în campania din 1457, locuitorii refăcând-o în acelaşi an. În anii comunismului a fost lăsată de izbelişte şi a ajuns aproape o ruină. Din ea s-au mai păstrat doar turnul din Nord-Vest, fântâna din mijloc, temelia de piatră a capelei, precum şi o bună parte din pivniţă. Lucrările de restaurare au început în 2012 şi  au fost extrem de dificile. A trebuit lucrat cu grijă pentru evita surparea pereţilor. Firma care s-a ocupat de renovare este specializată în astfel de lucrări, iar arhitectura cetăţii a fost respectată întocmai.  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: