Formularele pentru ajutorul de încălzire se depun începând cu săptămâna viitoare

Formularele pentru ajutorul de încălzire se depun
începând cu săptămâna viitoare

La Braşov preţul gigacaloriei este de 170 de lei şi nu a fost majorat anul acesta.

Ajutorul pe care în pot primi braşovenii cu venituri mici este cuprins între 16 şi 262 de lei. Formularele se depun la Direcţia de Servicii Sociale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Consumatorii care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică în sistem centralizat, beneficiază de ajutor lunar pentru încălzirea locuinţei, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este de până la 786 lei în cazul familiilor şi 1082 lei în cazul persoanelor singure. Consumatorii care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze natural sau energie electrică, pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinţei, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este de până la 615 lei.

Valoarea compensării lunare este cuprinsă între 262 de lei şi 19 lei, pentru locuinţele încălzite cu gaze naturale şi între 54 de lei şi 16 lei, pentru cele încălzite cu lemne. Nu va beneficia de acest sprijin oricine deţine, spre exemplu, utilaje agricole, clădiri sau spaţii în afară de locul de domiciuliu, vii, livezi sau peste trei bovine, peste cinci porcine, mai mult de 20 de ovine sau caprine, ori peste 15 familii de albine.

Formularele reprezentând cererea şi declaraţia pe proprie răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea se pot ridica de la sediul Direcţiei de Servicii Sociale, Bd. Mihail Kogălniceanu nr. 23, Bl. C 7, et.2, cam.203, începând cu data de 22.10.2013. De asemenea se pot descărca şi de pe adresa: www.brasovcity.ro.

Cererile însoţite de actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile realizate de către membrii acesteia se vor depune începând cu data de 28.10.2013 la sediul Direcţiei de Servicii Sociale, de luni până vineri între 8.30 şi 18.00. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: