Filarmonica Braşov invită melomanii la concert

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Filarmonica Braşov vă invită la primele concerte din acest an, care se vor desfăşura în cadrul celei de a 139-a stagiuni.

Miercuri seara, de la ora 18.30, iubitorii muzicii culte sunt invitaţi la Sala Patria, Sala muzicii de cameră, la un recital cameral susţinut de Hossein Sanaei – kamancheh (Iran), Saeed Dadkhah – setar (Iran) şi Avadhut Kasinadhuni – percuţie (India).

În program va fi muzică clasică persană. Preţul biletelor este de 20 lei (redus 10 lei pentru elevi, studenţi şi pensionari) şi le puteţi cumpăra de la Sala Patria luni – miercuri, între orele 12.00-15.00 şi marţi – joi, între orele 16.00-18.00.

Joi, de la ora 19.00, concertul simfonic extraordinar de la Sala Patria, va fi susţinut de David Lefevre (dirijor şi vioara solo – Principatul de Monaco) şi Sorin Orcinschi (solist contrabas).

În program vor fi lucrări de G. Rossini – „Sonata a Quattro nr. 2 (A)”, G. Bottesini – „Gran Duo Concertante” şi P. I. Ceaikovski – „Souvenir de Florance”.

Preţul biletelor este de 40 lei, preţ unic.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite