Festival de Muzică Populară la Feldioara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evenimentul se desfăşoară la poalele Cetăţii Feldioara. FOTOSimona Suciu
Evenimentul se desfăşoară la poalele Cetăţii Feldioara. FOTOSimona Suciu

Asociaţia Viva la Musica şi Primăria Feldioara organizează în perioada 13-14 mai 2017, cea de-a doua ediţie a Festivalului Trandafirul din Cetate.

Festivalul este structurat pe următoarele secţiuni: secţiunea interpretare muzică uşoară (repertoriu naţional şi internaţional) şi secţiunea interpretare muzică populară, în concurs fiind acceptaţi copii cu vârsta între 6-18 ani.

„Educaţia prin cultură şi artă este calea cea mai sigură pentru înnobilarea sufletelor tinerei generaţii. Muzica reprezintă o activitate care influenţează destine – ea face oamenii mai buni, mai sensibili, mai înţelegători, ajută şi desăvârşeşte caractere. De aici, de la poalele Cetăţii Feldioarei, ne-am gândit să trimitem zvon prin ţară cum că ar fi frumos dacă tinerii talentaţi ne-ar vizita şi ne-ar (în)cânta, iar cel mai bun dintre aceştia să primească drept premiu cel mai frumos Trandafir din cetate, a declarat Claudia Miriţescu, Asociaţia Viva la Musica.

Festivalul se va desfăşura după următorul program:

13 mai 2017

ora 13:00 – Concurs muzică populară

ora 14:00 – Concurs muzică uşoară repertoriul Internaţional

ora 17:00 – Concurs muzică uşoară repertoriul naţional

14 mai 2017

ora 13:00 – Gala Festivalului

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite