Explozie, în centrul istoric (UPDATE)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bubuitura i-a băgat în sperieţi pe locatari. Foto: Bogdan Crăciun
Bubuitura i-a băgat în sperieţi pe locatari. Foto: Bogdan Crăciun

O explozie a zguduit un imobil din apropierea Bisericii Neagre. Deflagraţia a avut loc în locuinţa unei bătrâne de 87 de ani, care a ajuns la spital.

Explozia a fost cauzată, cel mai probabil, de o defecţiune la boilerul din baia bătrânei. Locatarii imobilului au auzit o bubuitură şi zgomot de geamuri sparte.

„Bubuitura a fost foarte mare, am crezut că e cutremur. Eu eram cu copiii în casă şi m-am speriat cumplit. Nu am ştiut ce să fac mai întâi, dacă să ies din casă sau să rămân pe loc", a mărturisit speriată Nicoleta Şerban, una dintre locatarele imobilului.

Deflagraţia a spulberat uşile şi geamurile locuinţei în care stătea bătrâna de 87 de ani.

„Am auzit o bubuitură groaznică şi nu mi-am dat seam ace s-a întâmplat. Am coborât şi am văzut totul devastate. Dacă s-ar fi întâmplat cu câteva minute înainte, uşa putea să cadă peste mine, pentru că tocmai trecusem pe acolo", a spus Maria Hili, o altă vecină a bătrânei.

Locatarii imobilului au ajutat-o pe bătrâna surpinsă de explozie şi au sunat imediat la 112.

„Bătrâna era conştientă şi am ajutat-o. Am oprit lumina, gazul şi am sunat la pompieri", a declarat Eugen Vrabie, unul dintre locatarii imobilului.

Bătrâna de 87 de ani a fost transportată de urgenţă la spital de un echipaj SMURD şi se află acum în afara pericolului. Pompierii au asigurat zona, imediat după producerea deflagraţiei. Celelalte apartamente din imobil nu au fost afectate.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite