După şefi, şi agenţii de la Operaţiuni Speciale o comit. Un agent al Biroului, reţinut de poliţişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agent al Biroului Operaţiuni speciale reţinut după c ea condus beat FOTO Adevărul
Agent al Biroului Operaţiuni speciale reţinut după c ea condus beat FOTO Adevărul

Un agent principal de la Biroul de Operaţiuni Speciale Braşov a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Deşi colegii i-au pus în vedere să nu mai conducă, acesta a continuat să şofeze şi a fost reţinut pentru 24 de ore

Nu numai şefii Brigăzii de Operațiuni Speciale încalcă legea!  Un subofiţer de la Operaţiuni Speciale a fost prins beat la volan. Mai mult decât atât, acesta a continuat să şofeze, deşi poliţiştii i-au pus în vedere faptul că nu mai are acest drept. Reţinerea agentului vine la scurt timp după ce şefii Biroului au fost reţinuţi pentru că au transmis informaţii despre anchete chiar celor vizaţi de acestea.

Agentul principal D.I.A. a fost reţinut pentru 24 de ore şi este acuzat de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, conducere a unui vehicul fără permis de conducere în formă continuată şi fals în declaraţii.

„În dimineaţa zilei de 30.05.2022, inculpatul D.I.A., care consumase în timpul nopţii de 29/30.05.2022 băuturi alcoolice într-un local din municipiul Braşov, a condus un autoturism pe drumurile publice, fiind depistat la ora 03:17 de organele de poliţie rutieră pe DJ103, în timp ce circula dinspre strada 13 Decembrie din municipiul Braşov către comuna Sânpetru. Inculpatul a refuzat testarea cu aparatul alcooltest astfel că a fost condus la Spitalul Judeţean Braşov unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Buletinul de analiză toxicologică din data de 30.05.2022 a stabilit alcoolemia la valorile de 1,04 g/l pentru prima probă şi 0,95 g/l pentru cea de-a doua”, au precizat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov. 

Deşi poliţiştii i-au pus în vedere să nu mai conducă, agentul principal nu s-a conformat.

„Cu toate acestea, în datele de 31.05.2022 şi 01.06.2022 inculpatul a condus din nou autoturismul, fiind surprins de camerele de supraveghere video amplasate pe drumurile publice din municipiul Braşov şi din împrejurimile oraşului”, au mai precizat anchetatorii. 

Poliţiştii l-au verificat mai amănunţit pe colegul lor şi au aflat că acesta nu îşi trecuse toate veniturile în declaraţia de avere din 2020, completată pentru anul anterior. 

„Din cercetări a mai rezultat şi faptul că inculpatul a fost angajat în perioada 05.07.2019-03.10.2019 la o societate comercială în funcţia de <<consilier armonizare legislativă>>, realizând venituri în sumă totală de 5.829 lei. Aceste venituri, însă, nu au fost declarate de inculpat cu ocazia completării declaraţiei de avere în data de 28.04.2020, la rubrica venituri acesta menţionând doar cele încasate de la IPJ Braşov”, se mai precizează în comunicatul parchetului.

Poliţistul va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Primul referendum din România pentru demiterea unui primar. De ce nu-l mai vor oamenii, după 18 ani de mandat

Braşovenii pot decide ce să se facă în oraşul lor. Care au fost primele cinci dorinţe în acest an

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite