Doi criminali geloşi au primit ani grei de puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nagy Ianos şi-a omorât soţia în autobuzul RAT, care circulă pe linia 28, iar Adrian Moga şi-a ucis cu bestialitate iubita, farmacistă. Crimele au lăsat cinci copii orfani.

Adrian Moga a fost trimis în judecată în luna august, sub acuzaţia de omor. Bărbatul, om de afaceri, şi-a ucis concubina, o farmacistă de numai 29 de ani, apoi i-a ascuns cadavrul în nişte boscheţi, la ieşirea din Braşov spre Tărlungeni.

Anchetatorii spun că victima a avut parte de o moarte violentă. Adrian Moga a bătut-o pe farmacista Elena Necula cu pumnii şi cu picioarele, apoi a sugrumat-o. Toată scena s-a petrecut în locuinţa femeii, în timp ce fetiţa victimei, în vârstă de cinci ani, dormea în camera alăturată.

CITEŞTE ŞI:

Criminalul farmacistei Elena Necula a fost arestat

Crimă pasională în autobuzul 28. Un bărbat i-a tăiat gâtul soţiei

17 ani de puşcărie şi multe daune

După comiterea crimei, Adrian Moga a ascuns cadavrul, dar acesta a fost găsit de poliţişti după ce o rudă a femeii i-a anunţat dispariţia la Poliţie. Moga a devenit suspectul principal şi a fost arestat, iar ulterior trimis în judecată. El şi-a recunoscut fapta. Fetiţa farmacistei a ajuns în grija rudelor, fiindcă Elena Necula rămăsese văduvă după ce soţul ei a pierit în accidentul aviatic de la Sânpetru, din 2007.

Magistraţii Tribunalului Braşov l-au condamnat miercuri pe Adrian Moga la 17 ani de puşcărie şi interzicerea unor drepturi pe o perioadă de zece ani. Magistraţii au decis ca fiica victimei să primească despăgubiri.

„Instanţa a dispus ca inculpatul să plătească, lunar, suma de 700 de lei minorei până când aceaasta va împlini 18 ani şi 50.000 de euro daune morale. Instanţa a menţinut starea de arest a inculpatului, iar sentinţa poate fi atacată în apel", ne-a declarat Alina Mioc, purtător de cuvânt al Tribunalului Braşov.

Gelozia îl costă 16 ani din viaţă

Tot astăzi şi-a aşteaptat sentinţa şi Nagy Ianos (33 ani), un soţ gelos care, în seara zilei de 8 noiembrie 2010, şi-a omorât soţia, în autobuzul care circulă pe linia 28. Nagy Ianos şi-a înjunghiat consoarta, pe Lucica (31 de ani), fiindcă o bănuia de infidelitate. Crima s-a produs sub privirile îngrozite ale câtorva pasageri. Lucica Nagy se întorcea de la serviciu şi în autobuz s-a urcat şi soţul ei, cu care, spun vecinii, era certată. Într-un moment de furie, bărbatul a scos un cuţit de bucătărie şi i-a aplicat mai multe lovituri în zona gâtului, femeia decedând pe loc.


Soţii Nagy aveau patru copii împreună. Cel mai mare are 12 ani, iar cel mai mic are cinci ani. Ei au rămas în grija rudelor. Magistraţii s-au pronunţat doar pe latură penală şi l-au condamnat pe Nagy Ianos la 16 ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi pe o perioadă de zece ani.
Procesul civil se va derula separat, iar primul termen este în 23 martie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite