Concurs internaţional raw vegan şi show culinar pentru „Cuminţenia Pământului”!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Culturală Euro Est Alternativ (ACEEA), organizaţie profesională membră în World Association of Chefs Societies, şi Euro Toques România vor organiza a doua ediţie a evenimentului Vegetarian Culinary Cup, în perioada 5-7 august, la Centrul de evenimente Lux Divina.

Evenimentul este dedicat şi strângerii de fonduri pentru achiziţia operei „Cumintenia Pămantului” a lui Constantin Brâncuşi, precum  şi achiziţionarea obiectului de arta  prin subscripţie publică reprezinta un proiect naţional  care poate consolida solidaritatea dintre stat  şi societatea civilă.

Pentru a veni în sprijinul acestui demers, Asociaţia Culturală Euro Est Alternativ şi Autoritatea Naţională pentru Turism vor organiza o strângere de fonduri în cadrul Festivalului Vegetarian Culinary Cup.

Cine  consideră că aceasta surpriză poate deveni un bun prilej să contribuie la acţiunea de subscripţie, este invitat să se alăture, iar numele său va fi consemnat în rândul celor care cred că „Brâncuşi e al meu” .

„Nu în ultimul rând, am pregătit o surpriză deosebită pentru braşoveni, care vor asista în direct la un record culinar. Departamentul «Masters of Flames» al ACEEA va face un show de excepţie pentru public:  În acest sens, înaintea ceremoniei de premiere a concurenţilor finalişti, organizatorii vor  oferi  participanţilor spre degustare  2.000 de portii de fasole bătută, pregătită tradiţional.”, a anunţat Iulia Drăguţ, manager ACEEA.
Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite