Comoară dacică descoperită într-o pădure din Braşov. 21 de verigi de aur vechi de 3.000 de ani au ieşit la lumină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tezaurul a fost descoperit de Şerban Făneş, un braşovean pasionat de arheologie. Omul a predat comoara Muzeului Naţional de Istorie.

Fănel Şerban a povestit pentru adevaruldespredaci.ro că era plecat la o plimbare în natură, în apropiere de Braşov. Într-o pădure a reuşit să identifice comoara cu ajutorul unui detector de metale, pe care îl foloseşte cu o autorizaţie specială.

În total omul a găsit 21 de verigi de aur de 115,57 de grame, parte cel mai probabil dintr-un colier. Bărbatul a predat ieri tezaurul la Muzeul Naţional de Istorie. S-a stabilit că verigile conţin 86% aur şi 14% argint. Potrivit specialiştilor, citaţi de aceeaşi sursă, tezaurul pare să fie din perioada Halstattiană, având o vechime de peste 3.000 de ani. Specialiştii de la Muzeul Naţional de Istorie urmează să stabilească care este valoare exactă a tezaurului.

Anul trecut în luna septembrie, un alt tezaur format din 75 de monede romane de argint a fost descoperit tot la Braşov, pe Drumul Poienii. Monedele datează din secolul IV după Hristos şi au bătute pe ele chipul Împăratului Iulian. Punga de piele în care au stat s-a dovedit un bun adăpost, pentru că bănuţii s-au păstrat foarte bine. Braşoveanul, care a ţinut să-şi păstreze ascunsă identitatea, a predate comoara la Muzeul de Istorie din Bucureşti.  Monedele, care se află acum în patrimoniul naţional, au o valoare istorică mare. Ele reprezintă solda unui mercenar roman pentru un an, iar istoricii cred că bărbatul ar fi pierdut punga cu bani. 

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite