Comerţul cu lemne, verificat la sânge de autorităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au controlat mai multe camioane Foto: arhivă
Poliţiştii au controlat mai multe camioane Foto: arhivă

În urma controalelor nu s-a aplicat decât o singură amendă, în valoare de 5.000 de lei.

Acţiunea s-a desfăşurat pe linie de silvicultură şi a avut loc aseară, între orele 18.00-24.00, pe raza localităţilor Braşov, Feldioara, Măieruş, Apaţa, Ormeniş, Tărlungeni, Purcăreni şi Săcele.

Verificările au avut drept scop apărarea patrimoniului forestier naţional, combaterea faptelor ilegale asociate din tăierea ilegală, circulaţia, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea materialului lemnos, precum şi asigurarea unor condiţii de piaţă corecte, prin eliminarea lemnului de provenienţă ilicită.

În timpul acţiunii au fost oprite 12 autovehicule care transportau material lemons. Majoritatea transportatorilor aveau documentele în regulă, astfel că oamenii legii nu au aplicat decât o sancţiune, în valoare de 5.000 de lei. Potrivit poliţiştilor, şoferul amendat, B.J., de 37 ani, a fost depistat pe D.J.131, în zona Apaţa-Măieruş. Bărbatul conducea o autocamioneta încărcată cu cantitatea de 2,20 mc lemn foc fag, însă avizul de însoţire al mărfii prezenta adăugiri şi ştersături vizibile şi nu se încadra în termenul stabilit de Legea 171/2010, respectiv 72 de ore de la emitere. Materialul lemnos a fost cubat şi predat în custodia Ocolului Silvic Măieruş.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite