Clanul Preda a fost trimis în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii DIICOT au finalizat rechizitoriul şi au dispus trimiterea în judecată a 17 membri din celebrul clan. Dosarul a ajuns deja pe masa judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti.

Cei 17 membri ai Clanului Preda, în frunte cu liderul grupării, fostul sportiv legitimat la clubul Dinamo Braşov, Eugen Preda, sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, furt calificat cu consecinţe deosebit de grave, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc, trafic ilicit de droguri de mare risc, precum şi pentru alte fapte.

Eugen Preda şi alţi cinci inculpaţi din dosar sunt acuzaţi şi de furtul celor 62 de arme de la depozitul UM 01916 CIOROGÂRLA.

De asemenea s-a reţinut că membrii acestui grup au fost implicaţi  în cursul anului 2009 în traficarea cantităţii totale de circa 124 kg heroină, valoarea acestor droguri fiind de aproximativ 2.500.000 euro ", se arată într-un comunicat de presă emis ieri de DIICOT.

În afacerea cu droguri au fost implicaţi şi doi braşoveni, care aveau rolul de cărăuşi de droguri. Este vorba despre schiorul Dan Stinghe şi Ioan Vrânceanu. Ultimul a fost reţinut în data de 30 aprilie, în timpul unei demonstraţii de arte marţiale desfăşurată la Braşov.

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite