FOTO Cetatea Feldioara va fi restaurată de o firmă specializată în monumente istorice

FOTO Cetatea Feldioara va fi restaurată de o firmă
specializată în monumente istorice

Cetatea Feldioara a fost ridicată în secolul al XIII-lea. FOTOAdevărul.

Cetatea este cea mai important fortificaţie ridicată de cavalerii teotoni în Transilvania. Consiliul Judeţean a alocat 4,9 milioane de lei pentru lucrări, însă autorităţile locale estimează că este nevoie de 6 milioane de euro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Licitaţia pentru renovarea cetăţii a fost câştigată de o firmă din Satu Mare. Compania Euras, este membră a Uniunii Naţionale a Restauratorilor de Monumente Istorice din anul 1997 şi este autorizată de către Ministerul Culturii şi Cultelor pentru execuţia lucrărilor de restaurare a monumentelor istorice.

În perioada ei de glorie, cetatea medievală de la Feldioara avea ziduri puternice, fiind cea mai importantă fortificaţie ridicată de teutoni în Transilvania, dar acum, monumentul este o ruină. Din ea s-au mai păstrat doar turnul din Nord-Vest, fântâna din mijloc, care este acum astupată, temelia de piatră a capelei, precum şi o bună parte din pivniţă. Cel mai probabil, lucrările vor începe în această primăvară. Cetatea a fost construită, în secolul al XIII-lea de cavalerii teutoni înainte ca acestea să se retragă din Transilvania.

Parc tematic de cinci stele la Feldioara

Autorităţile vor să atragă turişti nu doar cu cetatea şi cu alte obiective din comună. Primăria a obţinut de la Guvern 800.000 de lei şi a construit un parc modern în apropierea bisericii evanghelice. „Era o zonă abandonată şi neîngrijită, unde localnicii îşi păşteau vacile. Atâta timp cât vrem să atragem turiştii, trebuie să punem în valoare centrul localităţii, şi împrejurimile celor două obiective turistice. Această investiţie era necesară pentru comuna noastră", ne-a explicat Sorin Taus, primarul Feldioarei. Au fost plantaţi arbuşti, au fost montate băncile şi pavelele, iar în mijlocul parcului s-a amenajat o fântână arteziană.  

Primăria vrea să amenajeze şi bălţile de pescuit de la Rotbav, dar şi biserica evanghelică din localitate, care ar constitui, un alt punct forte pentru a-i atrage pe turişti.

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: