Centrul Braşovului devine, încet, dar sigur, pietonal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai multe străzi din centril vechi vor deveni pietonale. FOTOAdevarul.
Mai multe străzi din centril vechi vor deveni pietonale. FOTOAdevarul.

Piaţa Enescu şi strada Michael Weiss vor deveni pietonale, accesul maşinilor fiind strict interzis. Primăria mai aduce în actualitate şi proiectului unei şosele pe de ocolire pe După Ziduri pentru ca şi strada Mureşenilor să devină pietonal.

Întreaga stradă Michael Weiss va deveni pietonal şi vor exista terase la fel ca şi pe strada Republicii. Pe porţiunea semi-pietonală trotuarul se va decapa şi se va aduce la acelaşi nivel cu actuala parte carosabilă. Strada va fi apoi pavată, la fel ca şi în porţiunea pietonală, având şi un sistem de colectare a apelor pluviale, pe centru. La fel ca şi cei care îşi parcau maşinile pe Michael Weiss, şi cei care au spaţii de parcare în Piaţa Enescu vor primi alte locuri în parcarea din spatele hotelului Aro Palace.  Riveranii vor mai intra cu maşinile în zonă doar pentru a se aproviziona.

Tuneluri pe După Ziduri

Un proiect de amploare al Primăriei Braşov, care intenţionează ca, după modelul marilor metropole, centrul oraşului să fie doar pietonal, propune o variantă de ocolire a zonei, pe la marginea pădurii de După Ziduri şi peste pârâul „Spurcata“

Tunelurile ar urma să fie în zona Bastionului Graft şi a Turnului Negru, tocmai pentru a proteja cele două monumente istorice. Şoseaua ar urma să pornească din Livada Poştei şi să ocolească actualele străzi Mureşenilor şi George Bariţiu, pe lângă pădure, prin zona După Ziduri, şi să iasă pe la Maternitate peste pârâul Graft, unde ar urma să fie şi cel de-al doilea tunel. Conform proiectului propus, actuala alee pietonală de După Ziduri nu ar fi desfiinţată. Tot în cadrul acestui proiect este prevăzută construirea unei parcări multietajate în zona Bibliotecii Judeţene. Capacitatea parcării propuse este de 322 locuri, repartizate pe 4 niveluri.

„Am primit avizul de la Ministerul Culturii pentru parcarea supraetajată pe care vrem să o amenajăm în spatele Bibliotecii Judeţene şi care se va încadra în peisaj, fiind practic integrată în Dealul Warthe, şi lucrăm la documentaţie şi pentru străpungerea pe care vrem să o facem pe După Ziduri”, a spus primarul Geirge Scripcaru. Odată realizat acest proiect, pe Mureşenilor va fi o singură bandă de circulaţie pentru autobuze, iar trotuarele vor fi extinse.

Pe aceeaşi temă

Parcare verde la Bibioteca Judeţeană

Parcare suspendată în Poiana Braşov

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite