Centrul de afaceri al Braşovului prinde contur

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până la finele acestui an, Braşovul va avea un nou centru de afaceri. Centrul, unde vor fi atrase 70 de întreprinderi mici şi mijlocii şi vor fi create 128 de noi locuri de muncă, va fi unul regional, pentru toate cele şase judeţe din Regiunea Centru.

cesta este amplasat chiar vizavi de Campusul Genius al Universităţii Transilvania având deschidere spre tronsonul III al ocolitoarei Braşovului, astfel că accesul în zonă este facil din orice direcţie.

Lucrările au demarat în luna octombrie a anului trecut, iar clădirea a început să prindă contur. Până în prezent, stadiul general al lucrărilor este de 30%. Astfel, muncitorii au reuşit să execute săpătura pentru întregul perimetru, dar şi să toarne 80% din fundaţie. De asemenea, la subsol au fost turnaţi 60% din stâlpii de susţinere, iar la parter aceştia au fost amenajaţi în proporţie de 10%, ţinând cont că s-a turnat şi 20% din placa peste subsol, începându-se deja şi turnarea pardoselilor din beton.  „Este un proiect destul de amplu şi tocmai de aceea avem discuţii frecvente cu constructorul, deoarece este foarte important ca lucrarea să se termine înainte de finele anului. Până în prezent, firma a reuşit să menţină un ritm acceptabil, iar odată cu vremea bună va trebui să-şi intensifice eforturile”, a explicat primarul George Scripcaru. Firma constructoare, Integral SA din Buzău, are de recuperat o întârziere de peste un an, cauzată de numeroasele contestaţii ale procedurii de licitaţie.

A început amenajarea parcului tematic

De asemenea, o serie dintre lucrările exterioare au fost deja finalizate, cum ar fi montarea reţelelor de utilităţi, inclusiv a celei de iluminat, dar şi bazinele pentru retenţie sau incendiu. Lângă clădirea centrului de afaceri va fi amenajat şi un parc exterior  tematic, cu funcţiuni pentru experimente în domeniul energiei durabile. Până acum, s-au plantat 80% din pomi şi arbuşti, dar s-a început lucrul şi la conturarea aleilor, după ce au fost montaţi hidranţii, dar şi circuitele pentru iluminatul public. În acest parc se vor desfăşura şi activităţi de cercetare, susţinute de doctoranzii Universităţii „Transilvania“, dar şi evenimente expoziţionale.

Clădirea va oferi antreprenorilor o sală de conferinţe, un amfiteatru, centru de informare şi documentare, spaţii expoziţionale, un restaurant tip cantină şi diverse săli de şedinţă.

Firmele care îşi vor desfăşura activitatea aici vor dispune de dotări IT, laboratoare, servicii de asistenţă şi consultanţă, spaţii de expoziţii şi congrese, ţinând cont că investiţia a fost conceputa pentru a adăposti funcţiuni multiple. La demisol se va amenaja şi o parcare cu 238 locuri, dintre care 5 pentru persoane cu dizabilităţi, parcare care va fi practic „mascată” pe zona de lângă clădire de o platformă specială, ce va fi ca o zonă de promenadă. Ca un element inedit, pe terasa clădirii vor fi amplasate panouri solare cu tuburi vidate în suprafaţă de 324 mp, astfel ca proiectul să contribuie la reducerea emisiilor de carbon în atmosferă.

Lucrări de aproape 50 de milioane de lei

Valoarea totală estimată a proiectului a fost de 70,9 milioane lei cu tot cu TVA, din care finanţarea nerambursabilă reprezenta 25,6 milioane lei, adică 50% din cheltuielile eligibile. Lucrările au fost adjudecate pentru suma de 49,96 milioane lei inclusiv TVA, faţă de  66 milioane de lei cu TVA inclus, cât au estimat proiectanţii. Noul centru de afaceri este construit pentru a sprijini dezvoltarea de noi afaceri în domenii viabile şi la nivel de vârf, pentru a asigura condiţiile de infrastructură pentru favorizarea transferului de know-how între structurile de cercetare şi dezvoltare şi mediul de afaceri şi, nu în ultimul rând, pentru  medierea de afaceri între companii şi firme, cu precădere din zona Braşov, sau între acestea şi companii naţionale şi internaţionale, cu precădere în domenii de implementare a rezultatelor cercetării ştiinţifice şi inovării.

Dotări de peste 2,5 milioane de lei pentru noul centru

Reprezentanţii Primăriei Braşov au lansat şi licitaţia pentru achiziţionarea de echipament de bucătărie, articole de menaj şi de uz casnic, de catering , dar şi mobilier şi diverse utilaje de uz general si special. În conformitate cu anunţul de licitaţie postat pe SEAP achiziţia acestor dotări a fost estimată la suma de 2.552.092 de lei. Ofertele sunt aşteptate până în data de 21 mai. Contractul a fost împărţit pe loturi, în funcţie de valoarea echipamentelor, iar cea mai mare garanţie de participare o vor plăti firmele care se vor înscrie pentru lotul de mobilier, peste 29.000 de lei, ţinând cont că valoarea pieselor de mobilier achiziţionate este estimată la 1.457.848 de lei, dar şi cele care vor oferta echipamentele pentru bucătărie şi catering, 18.155,2 lei ( valoarea dotărilor fiind de 907.782 de lei, fără TVA).

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite