Investiţii păguboase în turism. Un bus care nu scotea nici benzina, muzee futuriste şi un circuit care a vândut 10 bilete într-un an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muzeul Virtual în care s-au băgat 290.000 de euro nu este o mare atractie. FOTOSimona Suciu
Muzeul Virtual în care s-au băgat 290.000 de euro nu este o mare atractie. FOTOSimona Suciu

Autorităţile locale au investit milioane de lei în anumite atracţii turistice care s-au dovedit a fi doar o gaură neagră. Investiţiile au fost abandonate, banii s-au pierdut, iar două obiective turistice importante se degradează pe zi ce trece din cauza litigiilor.

Una dintre investiţiile care nu a adus nimic Braşovului a fost busul turistic cu etaj. Acesta a costat 300.000 de euro, dar banii au fost daţi degeaba de Consiliul Judeţean. Nu s-a ţunut cont că la Braşov plouă des, vremea este rece, iar busul putea fi folosit doar patru luni pe an. În plus Braşovul nu este un oraş foarte mare, iar zona istorică poate fi străbătură uşor la pas. Cum busul turistic nu şi-a scos nici măcar benzina, a fost tras pe dreapta, iar autorităţile încearcă acum să îl închirieze. Fără succes însă.

Milioane de lei s-au investit şi în turnurile şi bastioanele Braşovului, dar nici aceastea nu atrag turişti. Lucru confirmat şi de faptul că au fost închise pe timp de iarnă ca să nu mai piardă bani. Cei mai mulţi bani s-au băgat în Bastionul Postăvarilor. Nu mai puţin de 290.000 de euro au fost investiţi pentru amenajarea primului muzeul virtual din România. O investiţie care nu se va recupera nici în 20 de ani. Este drept că nici promovare nu s-a făcut. Mulţi turişti habar nu au ce reprezintă bastioanele, care este istoria lor şi ce este în interior. Nimic surprinzător având în vedere că în Braşov, oraşul care atrage cei mai mulţi turişti străini din România nu există un centru de informare turistică de sine stătător care să fie deschis şapte zile din şapte. Mulţi străini se miră de acest lucru şi află cu stupoare că nu au de unde să afle informaţii după ce caută cu orele pe străzile din centru.

image

Un circuit turistic a vândut 10 bilete într-un an

Consiliul Judeţean a investit şi într-un circuit turistic denumit La Pas prin Braşul vechi“. Acesta le permitea vizitatorilor vă vadă 17 obiective turistice cu un singur tichet de 10 euro. Punctul de pornire al circuitului era Bastionul Postăvarilor, urmat pe traseu de Turnul Lemnarului, Turnul Vânătorilor, Bastionul Funarilor,Turnul Artelor, Bastionul Ţesătorilor, Poarta Schei, Poarta Ecaterinei, Turnul Negru,Turnul Alb, Bastionul Graft, Casa Mureşenilor, Muzeul de Istorie, Biserica Neagră, Muzeul Civilizaţiei Urbane, Muzeul de Artă şi Muzeul de Etnografie. Turiştii aveau un ghid care le explica totul pe traseu, primeau o hartă a Braşovului şi o apă minerală. Într-un an de zile s-au vândut doar 14 tichete, adică circuitul a adus un venit de 630 de lei. Circuitul a fost abandonat, iar Consiliul Judeţean însă tot nu ştie cât a cheltuit pe broşurile de promovare a turului.

Obiective turistice în pericol

În timp ce s-au cheltuit milioane de investiţii care nu au adus bani la buget, există obiective turistice care se degradează pe zi ce trece. Bastionul Ţesătorilor, o contrucţie unică în Europa se degradează încet dar sigur pentru că din 2003 şi până acum nu s-a rezolvat problema retrocedării. Cum nimeni nu este proprietar cu acte în regulă nimeni nu investeşte. De asemenea la Muzeul de Istorie este nevoie de o instalaţia de climatizare pentru ca exponatele să nu fie distruse. Pentru acest lucru nu sunt însă banii necesari, aproximativ 600.000 de euro.

Cetatea Braşovului este un alt obiectiv turistic care a rămas în paragină de aproape un an şi este închis. Cetatea este în proprietatea Aro Palace, dar primăria vrea să o obţină în instanţă, lucru care va dura ani întregi. Cetatea este acum părăsită, deşi primăria a băgat milioane de lei să o facă vizibilă şi a investit şi într-un sistem de iluminat. Multe dintre reflectoare au fost furate de hoţi.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite