Cei doi urşi din Armenia vor ajunge, în sfârşit, în rezervaţia LiBearty de la Zărneşti

Cei doi urşi din Armenia vor ajunge, în sfârşit, în rezervaţia LiBearty de la Zărneşti

Rezervaţia de urşi de la Zărneşti este prăgătită să primească noii locatari FOTO Adevărul

Urşii din Armenia au decolat în dimineaţa asta din Yerevan. Acum sunt îmbarcaţi în Viena de unde vor pleca spre România în câteva minute. La 12.55 vor ateriza pe aeroportul Otopeni. Esta a treia încercare de a aduce urşii în rezervaţia de la Zărneşti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Masha şi Misha vor fi transferati, de la Bucureşti, la Sanctuarul Libearty, de la Zărneşti. Cei doi urşi erau închişi în condiţii în condiţii mizere la o grădină zoologică privată din oraşul Gyumri (Armenia). Situaţia lor a fost făcută publică de cotidianul britanic Daily Mail, iar Brigitte Bardot Foundation şi-a oferit sprijinul pentru întreţinerea urşilor până la mutarea lor în România, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei „Milioane de Prieteni“.

„Urşii noştri îi vor primi ca pe semenii lor şi le vor face un loc în pădurea ursuleţilor. Chiar dacă vin din altă ţară, Masha şi Misha sunt doar urşi care merită să traiască în libertate. Ne bucurăm că România este ţara care a putut să le ofere a doua şansă urşilor din ţara prietenă Armenia şi le mulţumim autorităţilor române pentru acordul de a-i primi la Libearty pe Masha şi pe Misha“, a spus Cristina Lapis, directorul Asociaţiei Milioane de Prieteni.

LiBearty este o rezervaţie de urşi bruni ce are la dispoziţie 69 de hectare de pădure de stejar. Peste 80 de urşi au fost salvaţi în primii 10 ani de existenţă a sanctuarului. Cu toţii au trăit o viaţă plină de abuzuri, în cuşti şi cu ciment sub tălpi, în loc de pământ şi iarbă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările