Cea mai longevivă competiţie de cros, acum de importanţă internaţională, a aliniat la start 1.300 de persoane. Acestea au alergat în memoria eroilor din 1987

Cea
mai longevivă competiţie de cros, acum de importanţă internaţională, a aliniat
la start 1.300 de persoane. Acestea au alergat în memoria eroilor din 1987

Toţi copiii care au alergat la Crosul 15 Noiembrie au primit tricouri, medalii, dar şi alte cadouri. Foto: AJA Braşov

Din acest an, Braşovul are o nouă competiţie de nivel internaţional, organizată după standarde înalte, la a cărei a 29-a ediţie, , au participat peste 1.300 de concurenţi, atleţi de talie mondială, atleţi de performanţă şi atleţi legitimaţi, dar mai ales un număr semnificativ de atleţi amatori.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cea mai longevivă competiţie de cros a căpătat o nouă dimensiune şi a adus Braşovului un eveniment de alergare de înaltă clasă. Anul acesta, la Crosul 15 Noiembrie au participat peste 1.300 de alergători (atleţi profesionişti şi amatori) şi 25 de atleţi de top internaţional, care au alergat în memoria celor care au avut curajul să iasă în stradă în 1987 şi să prtesteze împotriva regimului comunist. 
 
Debutul competiţiei a fost dat în acest an de Cursa Copiilor, unde peste 400 de copii s-au întrecut pe distanţa de 800 de metri. Îmbrăcaţi în tricourile competiţiei, copiii au creat un spectacol magic şi au fost aplaudaţi de numeroşii spectatori prezenţi pe traseu şi la finish.
 

Aprecieri ale sportivilor de performanţă

 
A venit apoi rândul familiilor să alerge pe traseul de 800 de metri. Primul care a trecut linia de sosire nu a fost altul decât preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, domnul Adrian Veştea, însoţit de fiul Daniel, care a apreciat faptul că numeroşi braşoveni au venit să îi vadă pe alergătorii de la Crosul 15 Noiembrie, sprijinind, astfel, un eveniment de anvergură al Braşovului. Ediţia cu numărul 29 a fost apreciată de sportivii de performanţă şi de către cei amatori ca fiind una excelentă, la care au contribuit suportul substanţial al autorităţilor locale, implicarea voluntarilor şi a sponsorilor, suportul tehnic al arbitrilor şi cel logistic asigurat de Poliţie şi Jandarmerie. Ca şi la celelalte ediţii, Crosul 15 Noiembrie s-a bucurat de susţinere din partea primarului Braşovului George Scripcaru.
25 de atleţi de top internaţional au alergat în cadrul acestei competiţii. Foto: AJA Braşov
     

Premii de încurajare pentru toţi micuţii

Toţi copiii care au alergat la Crosul 15 Noiembrie au primit tricouri, medalii de finisher şi un set de 3 caiete pentru şcoală, toate personalizate, precum şi câte un album cu benzi desenate („15 Noiembrie 1987 Braşov Doi Ani Prea devreme”, autor Mihai Grăjdeanu).

Cursa de 5 km feminin avea să aducă bucurie tuturor spectatorilor: Ancuţa Bobocel, reprezentanta României a realizat o cursă fulminantă, încheiată cu un timp excelent de 15:12. Pe podiumul senioarelor au urcat Roxana Bîrcă, pe locul 2 (15:37) şi Ruth Mbatha din Kenya, pe locul 3 (15:50). A urmat apoi cursa de 5 km masculin, unde r rusul Rinas Akhamadeev, atlet care a concurat sub steag neutru, s-a impus „la mustaţă”, aproape de trecerea liniei de sosire, în faţa lui Alexandru Nicolae Soare, cu un timp de 13:45, faţă de 13:46 al sportivului român. Podiumul a fost întregit de Sebastian Udo Hendel, campionul Germaniei, cu un timp de 13:52. 
 
Clasamentul atletelor senioare din România: 
1. Ancuţa Bobocel – 15:12 
2. Roxana Bîrcă – 15:37
3. Paula Todoran – 16:09
Clasamentul atleţilor seniori din România:
1. Alexandru Nicolae Soare – 13:46
2. Dorin Andrei Rusu – 14:02
3. Ştefan Gavril – 14:03
 
La tineret feminin pe podium s-au aflat: Claudia Prisecaru (România) - 16:13, Alina Butnariu (România) - 17:30 şi Julia Milena Augsburger (România) – 17:35. La tineret masculin aurul a fost adjudecat de Ionut-Valentin Drăguşin (România) -14:47,50, argintul de Ionuţ Marius Dumitru (România) - 14:59, iar bronzul de Rareş Miklos (România) 15:10.
 
Premiile în bani au fost acordate sportivilor clasaţi pe locurile 1-20 în clasamentul internaţional al seniorilor (de la 1.500 euro locul 1 la 100 euro locurile 11-20), locurile 1-5 în clasamentul seniorilor români şi al celorlalte categorii de atleţi legitimaţi (tineret, juniori 1, juniori 2, juniori 3, copii 1, copii 2, copii 3).  Valoarea premiilor acordate apare, în detaliu, în Regulamentul publicat pe site-ul www.crosul15noiembrie.ro. Toate rezultatele pot fi văzute pe https://www.trackmyrace.com.
 
Crosul 15 Noiembrie, ediţia a 29-a, a fost organizat de Asociaţia Judeţeană de Atletism (AJA) Braşov, în parteneriat şi cu co-finanţare de la Consiliul Local şi Primăria Municipiului Braşov şi cu-cofinanţare de la Consiliul Judeţean Braşov, cu implicarea şi girul Asociaţiei 15 Noiembrie 1987, Federaţiei Române de Atletism (FRA) şi Instituţiei Prefectului Judeţul Braşov.
 
Citeşte şi:
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările