FOTO Cea mai veche cabană din România îi aşteaptă pe turişti să descopere un peisaj idilic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cabana Postăvarul este situată în vârful masivului cu acelaşi nume. FOTOAdevărul
Cabana Postăvarul este situată în vârful masivului cu acelaşi nume. FOTOAdevărul

Cabana Postăvarul a fost renovată în ultimele luni  şi a fost conectată la reţeaua de apă a staţiunii Poiana Braşov. Turiştii care vor ajunge aici vor avea parte acum şi de condiţii foarte bune pe lângă peisajul idilic şi ospitalitatea gazdelor.

Dacă ajungi în vârful masivului Postăvaru, parcă ai ajuns deasupra lumii, iar dacă te afli acolo e imposibil să nu faci un mic popas la Cabana Postăvaru. Aceasta este situată la o altitudine de aproximativ 1604 metri şi a fost construită în anul 1883 de membrii Asociatiei Carpatine Ardelene SKV (Siebenbürgische Karpaten Verein), care o administrează şi în prezent. Aceştia au clădit-o prin forţe proprii, iar ulterior au extins-o, întrucât zona începuse să fie tot mai căutată de schiori şi nu exista un alt loc de campare în zonă. La acea vreme a fost singura clădire din Poiană, până ce zona s-a transformat într-o staţiune montană. La construcţia primului corp al cabanei, meşterii saşi şi unguri au muncit doi ani, din 2 aprilie 1881 până în 7 octombrie 1883. Până în 1935, a continuat construirea celorlalte corpuri, iar atunci Cabana Postăvaru a fost sfinţită şi a primit numele Julius Römer-Hütte, după numele primului preşedinte SKV Braşov, pe care-l poartă şi astăzi.

Încet, dar sigur, Cabana Postăvaru a redevenit simbolul de altădată al Braşovului şi a rămas un loc de întâlnire al montaniarzilor şi al schiorilor. „Cei mai mulţi vin aici, pentru că se păstrează acest farmec de cabană. În special turiştii străini care ne trec pragul sunt cei mai impresionaţi de ce văd şi spun că s-au săturat de gresie şi de faianţă şi vor să vadă lemnul. Să aibă parte de ceva rustic", ne-a mai destăinuit Cornelia, care a pus şi bazele unui mic muzeu în cabană, unde a strâns de la poze vechi cu clădirea şi schiuri, până la costume tradiţionale săseşti care au 130 de ani vechime.

Călătorie în timp

Că locul este încărcat de istorie stau mărturie şi grinzile, pe care meşterii au scrijelit sau au scris cu creion chimic diferite mesaje. Cabanierii le povestesc cu multă dragoste turiştilor semnificaţiile acelor înscrisuri şi îi provoacă la o călătorie în timp. „Iniţial, pentru a obţine avizele de funcţionare, autorităţile ne-au recomandat să îmbrăcăm cu rigips pereţii de scândură ai cabanei, dar aşa ceva nu era posibil şi am refuzat, fiindcă am fi îngropat istoria. Totuşi, a mai existat o soluţie, iar acum periodic, tratăm lemnul cu o substanţă ignifugă, iar inscripţiile au rămas la vedere", ne-a explicat cabaniera.

De pe belvederea din faţa cabanei ai o panoramă impresionantă şi vezi unele dintre cele mai înalte puncte ale Munţilor Carpaţi, precum şi întreaga Ţară a Bârsei. Tot de aici poţi avea parte şi de un fenomen atmosferic deosebit, numit „marea alpină": norii coboară, înconjurând piscul muntelui, iar cei ce privesc au impresia că sunt deasupra lumii. De o privelişte deosebită ai parte şi de pe geamul camerelor cabanei.

Subiect de roman

Chiar în anul inaugurarii cabanei, a trecut pe acolo scriitorul Mihail Sebastian care câţiva ani mai târziu a publicat romanul „Accidentul" a cărui acţiune se petrece în cea mai mare parte în zona cabanei. Împrejurimile, cabana, potecile, pârtiile şi atmosfera vremii sunt descrise cu multă exactitate şi farmec, iar numele SKV este menţionat în cuprinsul cărţii de zeci de ori.

Cât costă cazarea la cabană

Cabana are 100 de locuri de cazare. Tarifele includ şi micul dejun, iar în cameră cu două paturi şi baie, preţul fiind de 100 de lei pe noapte de persoană. Locul suplimentar în cameră costă 65 de lei. Preţul de persoană în camerele cu două paturi, dar cu baie pe hol, este de 75 de lei, iar în camerele cu trei, patru, cinci sau şase paturi, cu baia pe hol o noapte de cazare este 65 de lei/persoană. Copii au reduceri, cei până în şapte ani nu plătesc nici un leu, iar cei între 7 şi 14 ani au reducere 50%. Pentru grupurile organizate (peste 12 persoane) şi în cazul plăţii unui avans, se pot acorda reduceri. În ceea ce priveşte masa, cabanierii promit bucate ca la mama acasă: pâine de casă, murături la butoi, ştrudele, plăcinte şi faimosul salam de biscuiţi.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite