Ce sumă uriaşă au găsit doi hoţi într-un autoturism furat dintr-o parcare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa Poliţie
Sursa Poliţie

Un bărbat din Brăila, ajutat de un altul din Braşov, a furat un autoturism din parcarea unui centru comercial din Braşov. În maşină erau nu mai puţin de 140.000 de euro

Doi bărbaţi, unul de 40 de ani, din Brăila, iar altul de 52 de ani, din Braşov, au crezut că au dat lovitura vieţii lor. Cei doi par să fi pus destul de bine la punct „tunul”, după cum ne putem da seama din declaraţiile poliţiştilor. Un singur amănunt nu a fost luat în calcul de cei doi: faptul că ar putea fi prinşi. 

„Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că două persoane de sex masculin ar fi sustras un autoturism ce se afla parcat în incinta unui centru comercial din municipiul Braşov, iar din interiorul acestuia ar fi sustras suma de 140.000 de euro”, a anunţat comisarul Alina Ivan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov. 

Poliţiştii au reuşit să-i identifice pe cei doi şi au aflat cum s-au petrecut faptele. 

„Poliţiştii au stabilit faptul că bărbatul în vârstă de 40 de ani ar fi sustras autoturismul în cauză şi l-ar fi condus pe raza municipiului Braşov, ulterior abandonându-l, iar din interiorul acestuia ar fi sustras suma de aproximativ 140.000 de euro. Activitatea infracţională a acestuia ar fi fost înlesnită de către bărbartul de 52 de ani, din Braşov, care i-ar fi asigurat deplasarea până la locul săvârşirii faptei şi, ulterior, preluarea acestuia de la locul abandonării autovehiculului”, a completat Alina Ivan. 

În 25 mai, poliţiştii au efectuat 8 percheziţii domiciliare în judeţele Braşov şi Brăila, la locuinţele şi sediile profesionale ale celor doi. Captura a fost una destul de impresionantă: bani, obiecte vestimentare, resturi de vegetaţie, dar şi două instalaţii artizanale destinate inhalării de substanţe pe cale orală, medii de stocare electronice şi alte mijloace de probă. 

Cei doi au ajuns în arestul Poliţiei Braşov şi vor fi propuşi pentru arest preventiv pentru următoarele 30 de zile. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia de Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Antrenor de handbal arestat pentru corupere sexuală a minorilor. Ce echipă pregătea bărbatul

România, ţara europeană cu cei mai mulţi copii abandonaţi. La Braşov se dezbate public modificarea Legii adopţiei

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite