Ce spune despre tine luna în care te-ai născut, din punct de vedere astrologic. Oamenii născuţi vara se schimbă greu

Ce spune despre tine luna în care te-ai născut, din punct de vedere astrologic. Oamenii născuţi vara se schimbă greu

Astrologii spun că personalitatea diferă în funcţie de anotimpul şi luna în care ne-am născut. FOTOArhivă

Astrologii spun că persoanele născute primăvara sunt optimiste, iar cele născute vara preferă stabilitatea. Persoanele născute toamna sunt analitice, iar cele care vin pe lume iarna sunt norocoase.

Ştiri pe aceeaşi temă

Persoanele născute primăvara sunt în general optimiste şi pline energie. În schimb pot fi impulsive şi tind să ţină supărare şi să se răzbune pe cei care i-au supărat.

„Persoanele născute în luna martie sunt considerate timide, însă cu un farmec aparte. Sunt în general calme, îşi fac prieteni destul de greu, dar sunt sincere şi loiale. Cei născuţi în aprilie sunt plini de viaţă, le place să fie în centrul atenţiei, dar se spune că sunt răzbunătoare atunci când sunt înşelate. În plus, fac orice ca să îşi atingă obiectivul. Persoanele născute în mai sunt se fac plăcute foarte uşor, le place să se exprime liber şi de multe ori se îndreaptă spre cariere artistice. Sunt însă încăpăţânate şi se enervează repede“, spune astrologul Selena Imovan.

Persoanele născute vara preferă stabilitatea şi nu sunt deschise la schimbări. Sunt însă persoane prietenoase şi sociabile, dar şi foarte buni ascultători. „Persoanele născute în iunie au nevoie de linişte, de o viaţă stabilă. Iubesc din toată inima şi le place să se relaxeze în natură. Cei născuţi în iulie sunt familişti convinşi, sunt persoane sincere, dar pot avea uneori tendinţa să ducă o viaţă ieşită din tipare. Persoanele născute în august au o personalitate puternică, sunt oameni în care poţi avea încredere şi pentru care familia este pe primul loc“, mai spune specialistul.

Persoanele născute toamna sunt foarte analitice, ambiţioase şi cântăresc toate variantele înainte să ia o decizie. Au însă multă răbdare şi sunt statornice atunci când găsesc perechea potrivită. „Persoanele născute în septembrie sunt foarte inteligente, dar şi foarte critice. Nu fac compromisuri şi evită persoanele care nu se ţin de cuvânt. Persoanele născute în octombrie sunt mai emotive, dar ştiu să se controleze. Îşi fac mai greu prieteni şi sunt foarte analitice. Persoanele născute în noiembrie sunt cele la care se apelează când vine vorba de sfaturi. Sunt echilibrate, dar pot avea tendinţa să fie nestatornice când vine vorba despre viaţa personală“, mai spune astrologul.

Persoanele născute iarna sunt puternice, dar vor să obţină totul rapid, nu prea au răbdare. Sunt considerate însă cele mai norocoase. „Persoanele năcute în decembrie sunt sincere şi loiale. Sunt considerate a fi visătoare şi au nevoie de iubire. Persoanele născute în ianuarie sunt mai ambiţioase, dar şi critice. Vor să fie lideri, sunt independenţi şi le place să înveţe mereu lucruri noi. Persoanele născute în februarie sunt loiale, sincere şi inteligente. Nu sunt materialiste şi pun mare preţ pe relaţiile personale“, mai spune specialistul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: