CAS are datorii uriaşe către spitalele din Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cuantumul datoriilor acumulate de CAS a fost public, ieri, de către directorul Direcţiei de Sănătate şi Asistenţă Medicală (DSAM), din Consiliul Judeţean, dr. Gabriel Stanciu.

Potrivit acestuia, CAS Braşov datorează Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov aproximativ 3,5 milioane de lei, Spitalul de Copii are de recuperat 1,6 milioane de lei, Maternitatea aproape 1,5 milioane de lei, iar cel de Pneumoftiziologie aproape 700.000 de lei.

„În mod constant, sumele decontate de către spitale, din fondurile Casei de Asigurări de Sănătate a Judeţului Brasov, sunt mult mai mici decât cele contractate, iar unităţile sanitare, la rândul lor, acumulează datorii către furnizori. Practic, putem considera că acutizarea situaţiei financiare a spitalelor se datorează nerespectării de către CAS a contractului încheiat cu spitalele şi nicidecum managementului defectuos", a declarat dr. Stanciu, citat de www.mytex.ro

Directorul DSAM a mai precizat că şi sumele contractate (numărul de cazuri pentru care CASJ Braşov alocă banii) sunt insuficiente: „La SCJU, în 2010 au fost tratate cu 2.050 de cazuri (în valoare de aproape patru milioane de lei) mai multe decât numărul celor contractate, iar în 2011 «depăşirea» este de 352 de cazuri, în valoare de aproximativ 500.000 de lei. Este vorba de persoane ce trebuiau internate, fiind urgente medico-chirurgicale care, dacă nu erau tratate riscau să moară", a mai spus dr. Stanciu pentru sursa citată.
 

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite