Canion 7 Scări nu se poate vizita până pe 19 ianuarie

Canion 7 Scări nu
se poate vizita până pe 19 ianuarie

Canionul 7Scări se va redeschise în 20 ianuarie. FOTOFacebook Canionul 7 Scări.

Administratorii Canionului 7 Scări au decis închiderea sa pentru două săptămâni pentru a putea efectua lucrările necesare întreţinerii anuale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Canionul 7 Scări a fost închis până în 19 ianuarie şi nu poate fi vizitat de turişti. Potrivit anunţului făcut de administratorul obiectivului turistic, în această perioadă se fac lucrări de întreţinere anuală. Pe timp de iarnă canionul se poate vizita doar în weekend între orele 10.00 şi 17.00. Biletul de intrare costă 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii şi studenţi

Canionul Şapte Scări este un defileu săpat în calcar situat în Masivul Piatra Mare. Lungimea acestuia este de 160 de metri, cu o diferenţă de nivel de 58 de metri, la o altitudine de 1.050 de metri. Defileul este format din şapte scări din metal cu înălţimi între 2,5 şi 15 metri, care îi dau numele şi care se transformă în cascade când volumul de apă al pârâului Şapte Scări creşte. 

Deşi puţini ar crede, Canionul 7 Scări este mult mai spectaculos iarna decât vara. Datorită zăcămintelor diferite de metal din anumite porţiuni ale canionului, iarna totul se transformă într-o feerie de culori. Fiecare izvor care iese din canion îngheaţă, iar ţurţurii au diferite culori, verde, galben sau roşu. Spre baza canionului, culorile se combină, iar ţurţurii devin de culoarea curcubeului. Chiar şi o echipă de la Discovery a venit acum câţiva ani pentru a filma spectaculosul peisaj.

Accesul la Canionul Şapte Scări se face extrem de simplu, dinspre localitatea Timişul de Sus şi Dâmbul Morii, de pe Drumul Naţional 1 (traseu banda galbenă). 

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările