Candidatul ProRomânia de la Primăria Braşov este acuzat că se promovează electoral cu un clip sexist. „Funcţia de secretară e ocupată de doamne”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Captură
FOTO Captură

Sorin Claudiu Susanu, candidatul Pro România la Primăria Braşov, este acuzat că se promovează folosind un clip sexist. Videoclipul ar putea ajunge pe masa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

Sorin Claudiu Susanu şi-a lansat clipul electoral pe 8 martie şi explică acesta pentru Libertatea că a avut numai laude şi că nu a vrut să supere pe nimeni. Întrebat cum răspunde la acuzele că videoclipul este sexist şi că femeile sunt reduse la nişte stereotipuri, Susanu precizează că funcţia de secretară e ocupată de doamne şi domnişoare.

„Îmi cer scuze dacă cineva a avut o astfel de percepţie. Nici pe departe nu s-a dorit aceste lucru. Doar s-au folosit fete, din câte am înţeles, pentru că în marea majoritate, funcţia de secretară este ocupată de doamne sau domnişoare”, spune Susanu pentru Libertatea.

   

Oana Băluţă, conf. univ. dr. la Universitatea din Bucureşti şi activistă pentru drepturile femeilor, a declarat pentru Libertatea că acest clip reproduce stereotipuri de gen, „infantilizează şi trivializează femeile”.

Totodată, preşedintele CNCD Asztalos Csaba a relatat pentru sursa citată că materialul va fi pus pe masa consiliului doar dacă va exista o plângere la următoare şedinţă de Consiliu.

„În măsura în care vom primi plângere până la şedinţa viitoare de Consiliu, vom proceda la citarea părţilor şi vom vedea dacă acest material depăşeşte limitele libertăţii de exprimare. Dacă nu vom primi plângere, voi pune în discuţie oportunitatea autosesizării în acest caz”, a relatat Asztalos Csaba.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite