Braşovul a redevenit Oraşul din Poveste. Bradul de 28 de metri are 50.000 de beculeţe, 800 de globuri şi 600 de metri de beteală FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bradul din Piaţa Sfatului este spectaculos. FOTOAndrei Paul.
Bradul din Piaţa Sfatului este spectaculos. FOTOAndrei Paul.

Decorul de anul acesta din Piaţa Sfatului este unul spectaculos. Pentru prima dată a fost amenajată şi o zonă specială pentru fotografii. Tot din această seară este deschis şi Târgul de Crăciun.

Luminile de sărbătoare vor fi aprinse la ora 17.15 de primarul Braşovului. La fel ca în fiecare an, spectacolul prilejuit de aprinderea luminiţelor de Crăciun va începe cu un concert de colinde, interpretate de Corul Unison şi Corul Unison Stars. După aprinderea iluminatului de sărbători, pe scena din Piaţa Sfatului vor urca Lidia Buble şi Andra, iar la final, brasovenii şi turiştii se vor bucura de un spectaculos foc de artificii.

50.000 de beculeţe în bradul de Crăciun

Anul acesta, la Braşov, culorile Crăciunului sunt roşu, alb cald şi alb rece, astfel că toate ornamentele folosite la împodobirea oraşului sunt în aceste culori. Majoritatea ornamentelor sunt noi, iar Primăria a alocat pentru iluminatul de sărbători 100.000 de euro.

Bradul din Piaţa Sfatului are 28 de metri înălţime şi este împodobit cu 60 de şiruri  de beculeţe, 20 de ţurţuri albi şi roşii, 40 de ghirlande cu becuri şi 100 de sfere luminoase, care în total înseamnă 50.000 de beculeţe. La acestea se adaugă 800 de globuri aurii şi roşii şi 600 de metri de beteală. Bradul are 70 de ani, a fost adus din vama Buzăului şi a costat 15.000 de lei cu tot cu transport.

Tot în Piaţa Sfatului, în premieră, este amenajată o zonă unde braşovenii şi turiştii se vor putea fotografia pe jilţul lui Moşului Crăciun, încadrat de două figurine-soldat din Spărgătorul de nuci, sau cu o carte de poveşti luminoasă, care va purta logo-ul deja cunoscut al evenimentelor de iarnă - ,,Braşov - oraş din poveste“, având ca fundal bradul de Crăciun. Şi stâlpii de iluminat din Piaţa Sfatului au fost amenajaţi pe acelaşi model ca bradul de Crăciun pentru a fi replici mai mici ai acestuia.  

De astăzi se deschide şi Târgul de Crăciun din Piaţa Sfatului, unde turiştii vor putea cumpăra cadouri şi produse alimentare specifice Crăciunului. Sunt două căsuţe pentru băuturi calde sau reci, 21 pentru preparate alimentare tradiţionale şi 17 pentru decoraţiuni de Crăciun. 

Decoraţiuni şi în Centrul Istoric

La fel de spectaculoase vor fi şi tavanele luminoase, care în acest an  au fost montate pe mai multe străzi pietonale din centrul istoric. Astfel, strada Republicii, Postăvarului, Michael Weiss, Diaconu Coresi, Apolonia Hirscher şi cele 3 intrări spre Piaţa Enescu au fost acoperite cu peste 260 000 de beculeţe. 

Şi străzile din zona centrală au fost împodobite de sărbătoare. Pe stâlpii din jurul Parcului Central, pe cei de pe strada N. Iorga, bulevardul Eroilor, precum şi în zona Casa Armatei şi Livada Poştei, au fost montate ornamente în forma unor globuri cu beteală, argintii cu dimensiuni de 3 x 1,56 metri, iar pe strada Mureşenilor au fost montate pe stâlpi panouri cu dimensiunea de 3 x 1 metri, cu fundiţe roşii luminoase, completate de figurine în formă de acadea, turtă dulce şi steluţe, aurii şi argintii.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite