Braşovul este promovat virtual cu ajutorul cercetătorilor de la Universitatea Transilvania

Braşovul este promovat virtual cu
ajutorul cercetătorilor de la Universitatea Transilvania

Un diapozitiv virtual poate fi testat la Muzeul de Istorie.

15 cercetători, doctoranzi şi cadre didactice ale Universităţii au repus în mediul virtual monumente şi obiecte istorice din Braşov, pentru a putea fi vizitate şi apreciate la adevărata lor valoare. Totul prin proiectul Heritage.

Ştiri pe aceeaşi temă

În cadrul acestui proiect echipele Universităţii au reuşit capitalizarea unui vestigiu aflat în depozitul Muzeului de Istorie din Braşov. Acesta este Constitutio Criminalis Theresiana (cunoscută şi ca Nemesis Theresiana sau numai Theresiana), un cod penal elaborat în Austria în timpul domniei Mariei Terezia, arhiducesă a Austriei, regină a Boemiei, regină a Ungariei. Cartea datează din anul 1768, se află în prezent în depozitul Muzeului Judeţean de Istorie şi nu este accesibilă publicului, în format fizic. Dar, în cadrul proiectului eHeritage, cercetătorii universităţii au reuşit să o reproducă în mediul virtual, astfel că acum, Codul Penal, vechi de peste 200 de ani poate fi răsfoit de orice vizitator al Muzeului.

Tot în cadrul acestui proiect, cercetătorii au realizat zeci de mii de fotografii bisericilor fortificate din judeţ, iar apoi le-au reprodus în format 3D, cu ajutorul fotogrametriei. Toate aceste holograme pot fi acum folosite ca materiale turistice de promovare.

Un alt produs realizat în cadrul proiectului eHeritage este arcul haptic – o armă de aruncat săgeţi care poate fi controlată fizic, dar senzaţia este transpusă virtual. Cu ajutorul tehnologiei unui arc, a unor ochelari de realitate virtuală dar şi a dispozitivelor haptice care sunt capabile să recreeze simţul atingerii prin aplicarea forţelor, vibraţiilor sau mişcărilor, utilizatorii îşi pot exersa capacitatea de a trage la ţintă cu arcul, fără a exista riscul unei arme reale.

Sistemul de infotainment este un alt produs realizat în cadrul proiectului. Mai exact, cercetătorii implicaţi au realizat un sistem de interactiune prin gesturi – o proiecţie a unei imagini care poate fi controlată prin simpla mişcare a mâinilor, fără să fie atins vreun dispozitiv de control. Acest sistem a fost montat la Muzeul de Istorie din Braşov în cadrul expoziţiei de 100 de ani de la intrarea României în primul război mondial.

Proiectul eHeritage a început în 1 noiembrie 2015 şi se va încheia în octombrie 2018. Valoarea totală a proiectului este 975.000 de euro, din care suma de 420.000 de euro a revenit Universităţii Transilvania din Braşov. Restul sumei a fost alocată partenerilor din Italia şi Slovenia.

 

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: