Braşovul a pierdut 100.000 de locuitori în ultimii 20 de ani

Braşovul a pierdut 100.000 de locuitori în ultimii 20 de ani

Majoritatea Braşovenilor s-au declarat ortodocsi.

Judeţul Braşov mai are, potrivit datelor definitive ale Recensământului 2011, doar 549.217 locuitori (267.351 bărbaţi şi 281.866 femei), ocupând abia locul 13 în clasamentul naţional, scrie bizbrasov.ro.

Ştiri pe aceeaşi temă

În urmă cu 20 de ani, la recensământul din 1992, numărul locuitorilor din judeţ era de 643.261 persoane, adică cu aproape 100.000 de oameni mai mult. Foarte mult a scăzut numărul locuitorilor din mediul urban, de la 490.018 persoane în 1992 la 397.026 în 2011, în timp ce în mediul rural scăderea efectivului populaţiei a fost mult mai redusă, de la 153.243 la  152.922 persoane. Braşovul a coborât pe locul doi în topul celor mai urbanizate judeţe, cu un procent de 72,3% din populaţie care trăieşte în mediul urban, după judeţul Hunedoara (75%), dar înaintea judeţelor Constanţa (68,8%), Cluj (66,3%), Sibiu (66,2%), Brăila (62,5%) şi Timiş (61,8%), scrie bizbrasov.ro.

Dintre românii plecaţi în străinătate care au fost recenzaţi, 35.601 persoane s-au declarat ca fiind braşoveni. Dintre aceştia, 26.472 sunt plecaţi de o perioadă lungă, iar 9.129 sunt plecaţi temporar. Aproape jumătate dintre braşovenii care trăiesc în străinătate locuiesc în Italia (12.775), Spania (3.688), Germania (2.063), Franţa (742), Marea Britanie (1.925), Ungaria (298), Grecia (298), Belgia (521), Austria (250).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: