Braşovul este oraşul în care se trăieşte cel mai bine, potrivit unui studiu naţional

Braşovul este oraşul în care se trăieşte cel mai bine, potrivit unui studiu naţional

Braşovul este orasul cu un cost al vieţii rezonabil şi cel mai cura aer. FOTOArhivă.

Potrivit unui studiu Braşovul este oraşul în care se trăieşte cel mai bine. A ieşit pe locul al doilea la capitolul siguranţă şi servicii medicale, după Oradea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Braşovul a fost desemnat că fiind oraşul cu cel mai avantajos cost al vieţii din România, potrivit unui studiu realizat de platforma de imobiliare Storia.ro şi agenţia de cercetare D&D Research. Cercetarea a fost realizată prin analizarea percepţiei pe care românii o au asupra costului vieţii perceput din oraşul şi cartierul în care locuiesc, raportat la veniturile pe care le obţin.  Braşovul este urmat în clasament de Cluj-Napoca, Oradea, Sibiu şi Piteşti. La coada topul naţional se situează oraşele Reşiţa, Alexandria, Vaslui, Focşani, Piatra-Neamţ.

Braşovul este pe locul întâi şi în ceea ce priveşte aerul curat, fiind urmat în clasament de Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Râmnicu Vâlcea, Piatra-Neamţ şi Sibiu.  Braşovul a ieşit pe locul al doilea în topul naţional la capitolul siguranţă şi servicii medicale, după Oradea.

„Costul general al vieţii reprezintă percepţia pe care o au oamenii despre cât de scumpă este viaţa în oraşul în care locuiesc. El înglobează de regulă cheltuielile de zi cu zi, precum coşul de alimente, utilităţile, plata pentru bunurile şi serviciile necesare traiului obişnuit. Pe de altă parte, percepţia despre costul general al vieţii este influenţată şi de beneficiile oferite de traiul într-un anumit oraş. Spre exemplu, un cost al vieţii care pare la prima vedere mai neavantajos, poate fi perceput de către oameni ca fiind mai avantajos în condiţiile în care aceştia simt că au parte de alte beneficii arondate calităţii vieţii. De exemplu, o zonă mai scumpă poate fi şi în acelaşi timp mai sigură, modernă sau mai <verde>“, explică Vlad Tureanu, Partener şi Quantitative Research Director în cadrul D&D.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: