Braşovul intră în sărbătoare. Încep zilele oraşului

Braşovul intră în sărbătoare. Încep zilele oraşului

Junii Braşovului sunt principala atracţie a sărbătorii. FOTOArhivă.

Începând de joi, 24 aprilie, Braşovul îmbracă din nou straie de sărbătoare. Zilele Bra;ovului sunt un un prilej de bucurie pentru braşoveni şi turişti, dar şi o oportunitate de a promova valorile locale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Începând cu acest an, de Zilele Braşovului, scena din Piaţa Sfatului va fi pusă la dispoziţia artiştilor braşoveni aflaţi la început de drum, care doresc să folosească acest prilej pentru a se face cunoscuţi. Anul acesta, cele patru trupe braşovene care şi-au exprimat această intenţie (Jockers, King’s Project, Frappe şi The Band) vor evolua în deschiderea concertelor  de vineri şi sâmbătă. 

 „Sperăm să avem parte de zile cât mai frumoase, astfel încât braşovenii şi turiştii să participe la toate evenimentele din această perioadă. Am încercat să avem un program cât mai variat, astfel încât să satisfacem toate gusturile. Eu cred că Zilele Braşovului înseamnă, în primul rând, o ocazie de a promova valorile şi tradiţiile specifice acestei zone şi abia după aceea de a aduce artişti renumiţi din ţară. Tocmai de aceea componenta locală ocupă o mare parte din activităţile acestui eveniment. Şi anul acesta, zilele oraşului sunt un prilej pentru toţi braşovenii, dar şi pentru turişti, de a sărbători Braşovul, cel mai frumos şi cel mai verde oraş din România“, a declarat George Scripcaru,  primarul municipiului Braşov. 

Joi se va deschide cu Târgul de flori şi Târgul de bunătăţi din Piaţa Sfatului şi Târgul meşteşugarilor, lângă Parcul Nicolae Titulescu.

Vineri va fi prima zi de concert, în Piaţa Sfatului. După evoluţia celor două trupe braşovene, din deschidere, de la ora 19.30 va începe show-ul formaţiei Holograf, care se va încheia cu un foc de artificii.

Sâmbătă la întâlnirea cu publicul vor veni Dj Project şi Andreea Bălan, după ce, tot în deschidere, vor evolua alte două trupe din Braşov.

Tot sâmbătă, însă dimineaţă, iubitorii atletismului vor putea participa la ediţia a III - a a Braşov Marathon, eveniment organizat de Clubul pentru Protecţia Naturii şi Turism Braşov

Junii sunt principala atracţie

Evenimentul cel mai aşteptat din timpul Zilelor Braşovului este Parada Junilor, care va avea loc duminică, va începe de la ora 11.00 şi se va desfăşura pe traseul devenit deja tradiţional: Piaţa Unirii, str. C-tin Brâncoveanu, Str. G. Bariţiu, str. Mureşenilor, Bd. Eroilor, Str. Republicii, Piaţa Sfatului, Str. Apollonia Hirscher, str. Poarta Schei, str. Prundului, Piaţa Unirii, Pietrele lui Solomon.

Tot duminică, iubitorii de folclor vor avea ocazia să îşi asculte artişti de muzică populară preferaţi în cadrul unui concert folcloric, începând cu ora 17.00.

În agenda Zilelor Braşovului mai sunt incluse şi festivităţi, evenimente teatrale, cinecluburi, concursuri sau spectacole organizate de instituţiile de cultură din Braşov, fie ele din subordinea Primăriei sau Consiliului Judeţean, ori asociaţii şi organizaţii care îşi desfăşoară activitatea în Braşov.

 Ca urmare a desfăşurări Paradei Junilor, în data de 27.04.2014 se vor introduce următoarele restricţii de circulaţie:

Începând cu ora 7.00, pe tot parcursul zilei – va fi blocat accesul auto spre Pietrele lui Solomon, din Piaţa Unirii. Riveranilor li se va permite accesul între Piaţa Unirii şi str. Podul Creţului până la ora 10.00 şi după ora 14.00.

Ora 09.00 – va fi blocat accesul auto spre Piaţa Unirii – în dreptul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie (Maternitate); Şirul Gheorghe Dima, str. Constantin Brâncoveanu şi str. Prundului vor fi închise.

Ora 9.30 – va fi blocat accesul mijloacelor de transport în comun în dreptul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie (Maternitate).

Ora 10.30 – va fi blocat accesul auto pe str. Mureşenilor.

Ora 11.15 –accesul auto pe b-dul Eroilor va fi închis.

Ora 11.00– Coborârea Junilor din Piaţa Unirii.

Programul complet al evenimentului:

ZILELE BRAŞOVULUI PROGRAM 24 -27 aprilie 2014

JOI, 24 APRILIE 2014


Piaţa Sfatului Târg de flori
Targ de bunatati 

Parcul N. Titulescu Târg de meşteşugari

VINERI, 25 APRILIE 2014

Piaţa Sfatului Târg de flori
Targ de bunatati
Parcul N. Titulescu Târg de meşteşugari

CONCERTE: 
18.00 Jockers – local band ( 45 min. ) 
18.45 King’s Project – local band ( 45 min. )
19.30 Holograf ( 1h 10 min. )

Foc de artificii 

SÂMBĂTĂ, 26 APRILIE 2014

Piaţa Sfatului Târg de flori
Targ de bunatati
Promenada parcului N. Titulescu Târg de meşteşugari

8.00- 15.00 Ediţia a III - a a Braşov Marathon organizat de Clubul pentru 
Protecţia Naturii şi Turism Braşov
Traseu: -Appollonia Hirscher, Castelului, Aleea Tiberiu Brediceanu
în intervalul orar 8.00 - 8.20
- Aleea Tiberiu Brediceanu, Suişul Castelului, Castelului( pe 
Trotuar), Diaconu Coresi în intervalul orar 10.30 – 15.00
CONCERTE
17.40 Frappe – local girls band ( 35 min. )
18.15 The Band – local band ( 45 min. )
19.00 DJ Project ( 1 h )
20.00 Andreea Balan ( 1h 10 min. )

DUMINICĂ, 27 APRILIE 2014

Piaţa Sfatului Târg de flori
Targ de bunatati
Promenada parcului N. Titulescu Târg de meşteşugari

Parada Junilor – 10. 30
Traseu: Piaţa Unirii, str. Brâncoveanu, Str. G. Bariţiu, str. Mureşenilor, Bd. Eroilor, Str. Republicii, Piaţa Sfatului, 
Str. Apollonia Hirscher, str. Poarta Schei, str. Prundului, Piaţa Unirii, Pietrele lui Solomon

Concert extraordinar de muzica populara de la 17.00 
Ansamblul Măgura Codlei 
Program artistic Comunitatea greacă din Braşov
Ansamblul Tara Bârsei 
Radu Ciordaş 
Angela Rusu 

ALTE EVENIMENTE

JOI, 24 APRILIE 2014


Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov
Mansarda Casei Baiulescu
14.30 Premierea cititorilor fideli bibliotecii 
pe anul 2013, eveniment în cadrul Săptămânii 
Naţionale a Bibliotecilor
Mansarda Casei Baiulescu 
17.30 Cineclub francofon organizat de
Biblioteca Franceză şi Alianţa Franceză
Sala „Patria” 
19.00 Masterclass Internaţional de Dirijat
ediţia a II-a- Cristian Oroşanu concert simfonic 
Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov 
(sala Studio) American Buffalo - de David Mamet
regia: Vlad Massaci, 
19.00 scenografia: Andu Dumitrescu

VINERI, 25 APRILIE 2014
Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov 
Mansarda Casei Baiulescu 
12.00 Atelier de bibliobijuterii, eveniment
în cadrul Săptămânii Naţionale a Bibliotecilor
18.00 Jocuri pentru voluntari susţinute
de Asociaţia Colors Braşov
Librăria „Şt.O.Iosif” Braşov 
18.00 Clubul de lectură 
moderator: Ana Oniţă

Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov
(sala Studio) 
19.00 Trei femei înalte- de Edward Albee
regia: Sânziana Stoican, scenografia: Valentin Vârlan
Centrul Cultural Reduta 
19.00 Concert -Illenyi Katica

SÂMBĂTĂ, 26 APRILIE 2014
Teatrul Arlechino Braşov
10.00 Ratuşca Cea Urâtă - de Valentin Dobrescu 
regia artistică şi scenografia: Valentin Dobrescu
muzica: Alin Macovei Moraru
Teatrul Strada
(Casa Memorială Ştefan Baciu)
12.00 Magique
scenariul, regia şi ilustraţia muzicală: Silvian Duică
scenografia, construcţie păpuşi: Daniel Rosca
pictura: Diana Popescu
Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov
(sala Studio) 
19.00 Nişte Fete - de Neil LaBute
regia: Gelu Colceag, scenografia: Ştefan Caragiu
Filarmonica Braşov
(Sala „Patria”- sala muzicii de cameră ) 
19.00 Recital Cameral 
solist: Anton Niculescu - violoncel

Opera Braşov Silvia - operetă de E. Kalman
18.30 dirijor: Dorel Munteanu, regia: Anda Tăbăcaru-Hogea

DUMINICĂ, 27 APRILIE 2014
Teatrul Arlechino Braşov 
10.30 şi 12.00 Fluierul Fermecat - de Adrian Găzdaru
regia artistică: Adrian Găzdaru
scenografia: Gelu Rîscă, muzica: Cătălin Creţu
Teatrul „Sică Alexandrescu”Braşov 
( sala Operei Braşov)
19.00 Fazanul - de Georges Feydeau
regia: Cristian Hadji - Culea, decorul: Ştefan Caragiu, 
costumele: Liliana Cenean, coregrafia: prof.Doina 
Enache şi Csongor Kicsi 


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: