Braşovul o celebrează pe Fecioara Maria, patronul spiritual al oraşului

Braşovul o celebrează pe Fecioara Maria, patronul spiritual al oraşului

Fecioara Maria este patronul spiritual al Braşovului. FOTO Adevărul

Creştinii din Braşov vor putea participa la o serie de evenimente organizate cu ocazia naşterii Sfintei Fecioara Maria, al cărei praznic este pe 8 septembrie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ceremoniile au debutat marţi seară, cu o procesiune cu moaştele Sfântului Pantelimon, aduse la Biserica Sfânta Treime din Şchei, aduse din Ucraina. Racla va poposi la Braşov până la finalul săptămânii, biserica fiind deschisă în permanenţă, pentru ca toţi credincioşii să se poată ruga.

Sâmbătă, la ora 18.00, va avea loc o procesiune cu Icoana Maicii Domnului, de la Biserica Sfânta Treime şi până în Piaţa Sfatului, la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, informează newsbv.ro.

Iniţiatorii evenimentului sunt „Ordinul Suveran al Sfintei Fecioare Maria” şi Protopopiatul Braşov al Bisericii Ortodoxe Române. “La acest eveniment ne aşteptăm să participe câteva mii de oameni, ortodocşi, dar şi credincioşi ai celorlalte culte creştine reprezentate la Braşov. Mai mult, sunt aşteptaţi la procesiune şi preoţii celorlalte culte creştine, ca semn al solidarităţii ecumenice, pentru a arăta că multiculturalitatea la Braşov este o realitate”, a spus Liviu Pandele, comandor al Ordinului Suveran al Fecioarei Maria, pentru sursa citată.

Acesta a mai precizat că, sâmbătă, de la ora 15.00, la Complexul „Cramele lui Decebal” va avea loc o sesiune internaţională de comunicări ştiinţifice în care vor fi prezentate semnificaţiile Sărbătorii Naşterii Sfintei Fecioare Maria. O secţiune a dezbaterilor o va avea în centru şi pe Regina Maria.

La eveniment au fost invitaţi conducători ai academiilor din Ucraina, Albania, România, Bulgaria, Republica Moldova, precum şi reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe din România, Ucraina, Rusia, Bulgaria şi de la Muntele Athos.

Vă mai recomandăm

Oraşul Braşov s-a înfrăţit cu Burgas

Multe surprize şi distracţie din plin vă vor aştepta la Oktoberfest

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările