Braşoveanul Dumitru Prunariu a fost decorat de preşedintele Rusiei

Braşoveanul Dumitru Prunariu a fost decorat de preşedintele Rusiei

Dumitru Prunariu este singurul român care a ajuns în cosmos. Foto: arhivă

Distincţia i-a fost acordată braşoveanului la împlinirea a 50 de ani de la primul zbor al omului în spaţiu. Singurul român care a ajuns în cosmos, Dumitru Prunariu a primit decoraţia ieri, la Kremlin, în cadrul unei ceremonii fastuoase.

Ştiri pe aceeaşi temă

La împlinirea a 50 de ani de la primul zbor al omului în cosmos, realizat de Yuri Gagarin pe 12 aprilie 1961, guvernul rus i-a decorat pe cosmonauţii care au promovat zborul în spaţiu. Evenimentul a fost sărbătorit la Moscova şi în alte oraşe ale Rusiei,  prin expoziţii, conferinţe şi concerte.

Singurul român în spaţiu

Dumitru Prunariu s-a aflat printre  invitaţii de onoare, fiind singurul român care a ajuns în cosmos. Prin zborul lui Dumitru Prunariu în spaţiu, România a devenit a noua ţară din lume care îşi promovează capacitatea ştiinţifică în spaţiul extraatmosferic, prin intermediul unui cosmonaut propriu.

Cosmonautul braşovean a efectuat zborul în perioada 14-22 mai 1981, la bordul navei cosmice „Soiuz 40" şi al laboratorului spaţial „Saliut-6". Dumitru Prunariu a realizat mai multe experienţe ştiinţifice din domeniul astrofizicii, al studiului radiaţiilor cosmice, al medicinei, biologiei şi psihologiei, dar şi al tehnologiilor spaţiale.

Prin zborul său în spaţiul cosmic, braşoveanul Dumitru Prunariu a ajuns să fie cel de-al 103-lea pământean în cosmos. În 1981, Prunariu a primit distincţia de erou al României şi Uniunii Sovietice, pentru îndeplinirea, cu succes, a primei misiuni spaţiale româno-sovietice.

Un an mai târziu, astronautul primeşte medalia „Yuri Gagarin" a Federaţiei Astronautice Internaţionale. Prunariu a mai primit şi Medalia de aur „Mermann Oberth" şi Ordinul Steaua României în gradul de Mare Ofiţer pentru activitatea sa profesională.

Carte de vizită

Dumitru Prunariu s-a născut la 27 septembrie 1952, la Braşov. A urmat cursurile Şcolii Generale nr 10 şi Liceul Teoretic nr. 4, actualmente Colegiul Naţional de Informatică „Grigore Moisil". Apoi, a absolvit Facultatea de Aerospaţială din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti, fiind din copilărie pasionat de zbor. Anul acesta, Guvernul României i-a dimnuat pensia cosmonautului român.

Dumitru Prunariu este preşedintele Comitetului ONU pentru Utilizarea Paşnică a Spaţiului Extraatmosferic, dar deţine şi funcţia de preşedinte în exerciţiu al Filialei Europene a Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic.


Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările