Braşov: Târg de obiecte vintage

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O inedită campanie de colectare de fonduri pentru elevii Liceului de Artă va avea loc mâine, de la ora 15.00, la Fendissima Studio & Spa.

Organizatorii au pus la  cale un târg de articole vintage donate de diferite personalităţi, care vor fi scoase la vânzare contra sumei standard de 10 euro bucata. „O bijuterie încărcată cu amintiri,  o rochie deosebită, o eşarfă cu istorie, toate pot constitui o donaţie pentru campania pe care o promovăm. În schimb, gestul dumneavoastră va fi răsplătit cu o adevarată ceremonie cu sushi şi şampanie”, a spus Alexandra Galescu, unul dintre organizatorii evenimentului.

Peste 120 de obiecte încărcate de istorie

Până acum au fost donate peste 120 de articole vestimentare, accesorii şi obiecte decorative, printre care se regăsesc o rochie de mireasă din zona Făgăraşului, veche de 100 de ani, o bicicletă de acum 40 de ani sau o ladă de zestre foarte veche.
Printre „donatori”, se numără Elena de la DJ Project, care a adus rochia pe care a purtat-o la filmările videoclipului singlelului „Hotel. Colecţia a fost intregită de o ie confecţionată de fiica regelui Cioabă.

Chic, cu doar 10 euro
Campania intitulată „ChicD10”, adică fii chic cu doar 10 euro, se bazează pe sloganul „Reciclează cu Stil!”. Banii strânşi din vânzarea obiectelor donate pentru târg vor fi folosiţi pentru organziarea unei tabere de creaţie pentru mai mulţi elevi de la Liceul de Artă.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite