Braşov: Sorin Boacă este îndrăgostit de steagul naţional al României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În toate încăperile locuinţei sale şi ale casei sale de oaspeţi, Sorin Boacă a pus un obiect care să-i amintească de tricolor. 

Sorin Boacă îşi arată sentimentele patriotice nu doar la nivel declarativ. Fie că este vorba de un steag propriu-zis sau doar de o panglică în culorile drapelului naţional, bărbatul şi-a ornat fiecare spaţiu cu câte un obiect care să reprezinte ideea de „România".

Decoraţiuni tricolore

În dormitoare sau chiar şi pe holuri sunt amplasate steguleţe, fanioane, farfurii pictate, vederi şi stampe vechi, sculpturi, toate conţinând culorile roşu, galben şi albastru. Mai mult, Sorin Boacă şi-a tatuat şi antebraţul stâng în culorile steagului naţional.   

„Aşa am simţit eu că este cel mai bine, că aşa mă voi simţi eu cel mai bine în propria locuinţă, precum şi cei care ne calcă pragul casei de oaspeţi. Am cumpărat diverse obiecte „tricolore" din târguri şi pieţe din toată România. În general, turiştii care vin la noi sunt încântaţi de felul în care am aranjat spaţiul, mai ales că ei înţeleg altfel decât românii ideea de patriotism. Americanilor, germanilor sau francezilor nu li se pare deplasat să ţii steagul naţional în casă. La noi, în preajma sărbătorilor, din 100 de case sau apartamente, abia dacă la unul vezi un drapel la geamuri. Nici eu nu ştiu exact de ce ei percep altfel sentoimentele naţionale", ne-a spus Sorin Boacă.

Apreciat de turişti

Bărbatul ne-a declarat că străinii pe care i-a găzduit doresc să-i fotografieze casa. „Din păcate, o parte dintre cunoscuţii noştri români s-au uitat mai ciudat la casa noastră pentru că am arborat steagul naţional în atâtea locuri. Nu înţelegem ideea de patriotism, iar unii dintre noi nu ştiu nici simbolistica drapelului", a precizat Boacă.

El s-a arătat încântat de faptul că, în timpul anumitor competiţii sportive mondiale sau europene, mulţi români îşi montează la geamurile autoturismelor mici steguleţe. „E bine, însă, ar trebui să le purtăm permanent. În România, după ce echipa naţională de fotbal  a fost eliminată din competiţie, toate steguleţele au dispărut", a adăugat Sorin Boacă.

Omul spune că au fost turişti care au revenit în casa sa de oaspeţi datorită atmosferei create de obiectele pe care le afişează sau ale lucrurilor pe care le prezintă despre România: „Le ofer informaţii despre obiectivele care merită văzute, dar şi despre istoria recentă a ţării. Le povestesc despre perioada Revoluţiei şi despre felul în care a evoluat ţara noastră în ultimii ani", a mai spus Sorin Boacă.

Întrebări şi răspunsuri:

Cât de apreciată mai este ideea de patriotism?

Din păcate, noţiunea este prea puţin întâlnită în România. Cei ce au condus ţara au adus oamenii în asemenea hal încât mulţi dintre noi nu mai avem demnitate. Conducătorii noştri nici măcar nu pot pronunţa cuvântul „patriotism". Nici gând să mai poată da dovadă de aşa ceva.

Cum poate fi dovedit patriotismul?

În nici un caz nu se poate proba prin declaraţii. Ori îl ai în inimă şi acţionezi ca atare ori nu îl ai. Cetăţenilor simpli li s-au atenuat intenţionat sentimentele naţionale, pentru ca politicienii să poată fura în linişte.

Ce-i place:

„Îmi place muzica rock-n-roll, care mă relaxează foarte mult. Îmi place, în general, fiecare zi care soseşte şi-mi propun să o trăiesc cât mai frumos", ne-a spus Sorin Boacă.

Ce nu-i place:

„Nu-mi place faptul că 95% dintre români, deşi cred că mai aproape de adevăr ar fi procentul de 99%, sunt perverşi şi pupincurişti. Nu-mi plac oamenii care se dau mai mari decât sunt sau care vor să lase impresia că sunt mult mai importanţi decât sunt în realitate", spune omul.

Profil:

Născut: 20 mai 1966

Studii: medii

Familie: căsătorit, are doi copii

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite