Braşov: Protest poetic al sindicaliştilor din „Cartel Alfa”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindicaliştii din „Cartel Alfa” au pichetat timp de două ore Prefectura cerând protejarea actualelor locuri de muncă, precum şi crearea de noi joburi decente, dar şi adoptarea legii unice de salarizare în sectorul bugetar. Ei au ales să-şi exprime doleanţele în versuri prin intermediul „oratorului” Sindicatului Nitramonia-Rompiro.

Am venit să mulţumim/ Pentru viaţa ce-o trăim!/ Să trăiţi şi voi ca noi,/ Mama voastră de ciocoi!”. Aşa şi-au început în această dimineaţă scandările cei peste 200 de sindicalişti, membri ai CNS „Cartel Alfa”, care au pichetat timp de două ore Prefectura Braşov. Înarmaţi cu placarde şi în frunte cu „oratorul” Sindicatului Nitramonia-Rompiro, Gheorghe Nodea, aceştia şi-a exprimat doleanţele în versuri. „Am venit s-avem sfat,/ Voi sunteţi capul la Stat./ Nu-i de lucru, nu-i mâncare/Cum dracu conduceţi oare?”, şi-a început ironic poezia Gheorghe Nodea. Acesta a devenit în ultimii ani un fel de voce a sindicaliştilor, care încearcă să sensibilizeze autorităţile într-un mod mai special.

Mai multe amănunte puteţi citi în „Adevărul de Seară”

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite