Braşov: La medicul de familie va fi exact ca la privat

Braşov: La medicul de familie va fi exact ca la privat

Pacienţii ar putea fi nevoiţi să scoată bani din buzunar atunci când merg la medicul de familie

În 25 martie se decide soarta pacienţilor. Medicii de familie se vor întruni la Bucureşti şi vor hotărî dacă semnează sau nu contractul cu CAS.

Ştiri pe aceeaşi temă

Medicii de familie din Braşov nu renunţă la decizia de a refuza semnarea contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate, până când nu vor fi operate câteva modificări importante pentru activitatea lor. Mai mult, medicii de familie au demarat o campanie de strângere de semnături care să ateste că nu sunt de acord cu prevederile noului contract.

Nu dorim să semnăm acest contract până când nu se produce o modificare legislativă. Prevederile lui contravin anumitor legi şi interferă grav cu activitatea medicală. De exemplu, vom primi un buget orientativ pentru medicamente, lucru total anormal având în vedere că nu poţi prevedea cazurile de îmbolnăviri dintr-o lună", a spus Şerban Mircescu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Braşov.

Consultaţii doar pe bani

Medicii de familie sunt hotărâţi să ofere servicii medicale doar pe bani. „La Conferinţa Naţională de Medicină a Familiei care va avea loc în perioada 24-25 martie se vor vor lua deciziile finale. Nu cerem decât lucruri de bun simţ, la care administraţia nu a răspuns pozitiv nici până acum", a mai spus Mircescu.

Practic, medicii sunt decişi să funcţioneze în sistem privat. Consultaţiile ar putea costa între 20 şi 50 de lei. În judeţul Braşov sunt aproximativ 300 de medici de familie.


Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările