Braşov. Hoţ oprit cu focuri de armă în cartierul Astra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii au fost nevoiţi să facă uz de armă după ce hoţ a încercat să scape şi nu s-a oprit la somaţia legală a oamenilor legii.

Focurile de armă s-au tras azi-noapte, la ora 03.30, pe strada Liviu Babeş din cartierul Astra. Poliţiştiii şi jandarmii au dat nas în nas cu doi tineri, Cătălin G., 20 ani, şi Ionuţ F., de 19 ani, care aveau asupra lor mai multe componente de maşină, printre care oglinzi retrovizoare, senzori de parcare sau ornamente. Când s-a văzut încolţit de oamenii legii, unul dintre tineri, Cătălin G., a încercat să fugă.    

În consecinţă, unul dintre poliţişti a scos pistolul şi, după efectuarea somaţiei legale, a executat un foc în plan vertical. „Suspectul a fost reţinut alături de celălalt tânăr. Din primele verificari efectuate a rezultat faptul că cei doi sunt suspecţi de furtul componentelor respective, din trei autoturisme parcate în zona depistării", a explicat comisarul şef Liviu Naghi, purtător de cuvânt al IPJ Braşov.

Tinerii au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

 

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite