Braşov: Evadat de la Codlea, liber prin ţară!!!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un puscăriaş de 32 de ani, a fugit din punctul de lucru în care se afla. Poliţia şi jandarmii îl caută şi la această oră. Cine îl recunoaşte e rugat să sune imediat la 112.


Domokos Denes, condamnat definitiv la 3 ani de închisoare pentru înşelăciune, îşi executa pedeapsa în regim deschis. La primele ore ale dimineţii, bărbatul a părăsit punctul de lucru situat la ieşirea din Braşov spre Buzău.

Echipe operative constituite din agenţi şi ofiţeri ai penitenciarului împreună cu poliţişti şi jandarmi, au demarat căutările.

„Pe parcursul executării pedepsei Domokos Denes a avut un comportament corespunzător, beneficiind de şase recompense constând în suplimentarea dreptului la pachet şi vizite, nefiind sancţionat disciplinar. Deţinutul nu era vizitat de familie sau prieteni şi a fost repartizat la muncă din luna mai a anului trecut”, a declarat cms. şef Marian Dumitrache, director Penitenciarul Codlea.
 
Deţinutul a fost închis la Penitenciarul Codlea la data de 08.05.2008 şi ar fi putut fi eliberat condiţionat în luna martie 2010.
                           

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite