Braşov: Dani Coman - emoţiile unui tată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cursul zilei de vineri, portarul lui FC Braşov, Dani Coman, a devenit tată pentru prima dată. Soţia lui, Loredana, a dat naştere unei fetiţe de 3,1 kilograme, pe care o va boteza Maria Karina.

Momentele trăite de portarul echipei naţionale au fost unice, iar clipele de dinaintea naşterii au atins o intensitate maximă. "Stăteam pe holul maternităţii şi nu mai aveam deloc răbdare. Deşi soţia a dus sarcina fără probleme, tot mă temeam atât pentru sănătatea Loredanei, dar mă gândeam şi la fetiţa noastră. Când i-am auzit glasul m-a încercat un sentiment de uşurare totală şi de împlinire în acelaşi timp. Au fost momente irepetabile, pe care nu le trăieşti de multe ori în viaţă. Când mi-am luat fetiţa în braţe am fost cel mai fericit tată. Mă bucur că totul a decurs fără probleme, iar soţia şi fiica mea sunt sănătoase. Acum abia aşteptăm să ajungem acasă ca să ne bucurăm împreună de această scurtă vacanţă", a subliniat Dani Coman.

Îi va schimba scutecele

Goalkepeer-ul lui FC Braşov spune că îi va dedica cea mai mare parte a timpului său Mariei Karina, pe care intenţionează să o boteze peste două luni: "În primul rând voi profita la maximum de zilele libere pe care le mai am până la reluarea pregătirilor. O să o ajut pe soţie şi îmi voi dedica tot timpul fetiţei. Sper să mă descurc şi, cu siguranţă, voi învăţa să schimb şi scutecele fiindcă nu am de ales". Coman încă nu s-a gândit la viitorul fetiţei, pe care, însă, nu intenţionează să o îndrume spre lumea sportului: "Va fi exclusiv alegerea ei. Dacă va prefera vreun sport, va fi doar opţiunea ei, iar eu o voi sprijini în totalitate. Mi-aş dori să nu facă sport de performanţă fiindcă sunt sacrificii foarte mari, iar familia are de suferit întrucât nu poate fi tot timpul alături de tine".

Felicitat de "tricolori"

Dani Coman a fost sunat de colegii de la echipa naţională, dar şi de prietenii de la Rapid Bucureşti. Printre cei care l-au felicitat pe portar s-au aflat şi tătici cu experienţă, care i-au dat sfaturi lui "Robocop". "Foarte mulţi au fost alături de mine în momentul acesta şi vreau să le mulţumesc. Chiar am vorbit şi cu Bogdan Lobonţ, care m-a atenţionat că o să am ceva bătăi de cap vreme de câţiva ani, dar sunt convins că merită sacrificiul", a glumit Dani Coman. Goalkeeper-ul "galben-negrilor" intenţionează să-l aleagă naş de botez pentru micuţa Maria Karina chiar pe selecţionerul Răzvan Lucescu. "Suntem în relaţii bune şi aş vrea ca Răzvan să ne fie aproape şi în acest moment extrem de important", a conchis portarul piteştean.  

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite