Braşov: Cinci miliarde de euro, necesare, pentru termoficare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pierderile în reţelele de termoficare au crescut în ultimii şase ani, de la 23% în 2005, la 29% anul trecut. Foto: Arhivă
Pierderile în reţelele de termoficare au crescut în ultimii şase ani, de la 23% în 2005, la 29% anul trecut. Foto: Arhivă

Pentru reducerea pierderilor şi atingerea standardelor de mediu ale Uniunii Europene, sistemul de furnizare centralizată a energiei termice din ţară necesită investiţii majore în următorii zece ani.

Potrivit unui studiu PricewaterhouseCoopers (PwC), cea mai mare companie de servicii profesionale, de consultanţă, pentru reducerea pierderilor de 30% din energie, ineficienţă care determină costuri ale giga-caloriei cu 20% mai mari faţă de alte state UE, , ar fi necesare zece milioane de euro.

Studiul precizează că aproape 30% din energia termică produsă în România se pierde în sistem înainte să ajungă la consumatori, nivel de peste trei ori mai mare comparativ cu alte state europene.

În studiu se menţinează că subvenţiile acordate producţiei energiei termice ajung la 500 milioane de euro anual, sumă ce provine din bugetul public. Potrivit PwC, una dintre cauzele pentru care operatorii de distribuţie a energiei termice nu investesc în reabilitarea conductelor este reprezentată de pierderile financiare ale acestora, precum şi de gradul mare de îndatorare.

Cel mai mic consum de energie termică este chiar în zona centrală a ţării, respectiv în Braşov, Mureş Harghita, Covasna şi Alba, acoperind doar 4% din totalul ţării.

În schimb, Bucureştiul este cel mai mare consumator de energie termică, cu o pondere de 37% din total. În 1996-1997 erau branşate la sistem 308 localităţi, iar în 2010-2011 numărul acestora a scăzut la 100, dintre care 83 în mediul urban şi 17 în mediul rural.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite