Braşov: Card European în loc de asigurare medicală în străinătate

Documentul se eliberează, în mod gratuit, doar persoanelor care au plătit contribuţia la sănătate în România. Braşovenii care pleacă în străinătate şi vor card european de sănătate  trebuie să îl solicite de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS).

Ştiri pe aceeaşi temă

La ghişeele CJAS, solicitantul trebuie să se prezinte cu o copie după buletin şi cu dovada că este asigurat (adeverinţă de salariat sau talon de pensie). În cazul copiilor sub 14 ani, în locul buletinului se va depune copie după certificatul de naştere.

Cine beneficiază de card?

Doar persoanele asigurate, adică cele care achită contribuţia de 6,5% şi copiii până la 18 ani beneficiază de acest card. Au dreptul la el şi şomerii înregistraţi, care pleacă în străinătate să îşi caute de lucru. În cazul lor, cardul va fi folosit până la încheierea unui contract de muncă. Primesc acest card şi studenţii sau elevii care pleacă cu burse de studiu în străinătate. De asemenea, dacă dintre cei doi soţi doar unul munceşte şi are asigurare de sănătate, va primi card şi soţul fără serviciu, în calitate de coasigurat.

„Cardul primeşte prin poştă, în maximum zece zile de la depunerea cererii", ne-a declarat Luminiţa Niţu, purtător de cuvânt la CJAS Braşov. Acest document ţine locul asigurării medicale care se încheie la agenţiile de turism.

Cardul este valabil şase luni şi va putea fi folosit doar în ţara de destinaţie şi în cele de tranzit.

Cum se foloseşte cardul

Cardul este funcţional doar în ţările Uniunii Europene. El permite românilor să beneficieze de o gamă mai largă de servicii şi nu doar de cele de urgenţă, fără a mai plăti asigurări suplimentare. Cardul nu va acoperi însă tratamentul afecţiunilor preexistente călătoriei, ci doar al problemelor de sănătate ce apar în timpul sejurului. De exemplu, dacă omul are ulcer şi merge în străinătate doar ca să se opereze va plăti intervenţia din propriul buzunar.

Este însă posibil ca anumite sevicii care sunt gratuite în România, în străinătate să fie doar compensate, astfel că asiguratul va suporta diferenţa. De exemplu, în Germania, românii vor achita o coplată de 10 euro pe fiecare zi de spitalizare.

De asemenea, în anumite state membre UE, prestaţiile medicale se plătesc de către asigurat care depune apoi o cerere de rambursare la casa locală de asigurări de sănătate. Asta dacă aţi ales un spital care are contract cu Casa de Asigurări.

Dacă alegeţi un medic privat, atunci veţi plăti din buzunar tratamentul. Pentru a afla mai multe detalii despre cardul european puteţi accesa site-ul www.cnas.ro.

7.151 de carduri europene de sănătate au fost eliberate în primele şase luni ale acestui an.


Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările